contopi definitie

CONTOPÍ vb. IV. refl. A se amesteca cu ceva, formând un tot; a se uni strâns. [< con- + topi, după lat. confundere, fr. confondre]. verb tranzitivcontopi

contopí (-pésc, -ít), vb. – A amesteca formînd un singur tot, a uni, a împreuna, a amalgama. Format ca fr. confondre, de la vb. a topi, echivalent al lui fondre. Apare începînd din 1860-70 (Odobescu, Hasdeu). verb tranzitivcontopi

CONTOPÍ vb. tre., refl. a (se) amesteca cu ceva, formând un tot. (după fr. confondre) verb tranzitivcontopi

contopi, contopesc v. t. (deț.) 1. a consuma alimente în grabă. 2. a fuma o țigară în grabă. verb tranzitivcontopi

contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă verb tranzitivcontopi

contopì v. 1. a topi la un loc cu altceva; 2. fig. a uni strâns. [Neologism modelat după lat. confundere]. verb tranzitivcontopì

CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con¹- + topi (după germ. zusammenschmelzen). verb tranzitivcontopi

CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. « cu ») A se amesteca cu ceva, formînd un singur tot; a se uni strîns, a se lega împreună, a se împreuna. Ninsoarea de sus a început a se contopi cu tălăzuirile de jos, clădind troiene peste calea ferată. C. PETRESCU, A. 274. ◊ F i g. Mișcarea demo­crată internațională a femeilor se contopește tot mai mult cu măreața luptă generală a popoarelor pentru pace. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2675. Într-un ceas s-au contopit două destine! GALACTION, O. I 183. În Lara, un amestec misterios domnește, Și binele cu răul în el se contopește. MACEDONSKI, O. I 265. [Lenau] se contopește întotdeauna cu ceea ce vede în natură, dar nu găsește în ea pricină de liniște. IONESCU-RION, C. 90. verb tranzitivcontopi

*contopésc v. tr. (con- și topesc). Topesc la un loc, fac fuziune. Fig. În poporu englez îs contopițĭ Normanziĭ cu Saxoniĭ și cu alte popoare. verb tranzitivcontopesc