contișór (rar) s. n., pl. contișoáre substantiv neutrucontișor
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. substantiv neutrucontișor
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Familiar, rar) Socoteală mică, neînsemnată (de plătit). Dar... știți că... mai este un contișor... – Ce contișor? zice dama. Orice-ar fi, plătește bărbatu-meu. CARAGIALE, O. I 325. substantiv neutrucontișor
contișor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | contișor | contișorul |
plural | contișoare | contișoarele | |
genitiv-dativ | singular | contișor | contișorului |
plural | contișoare | contișoarelor |