contingent definitie

credit rapid online ifn

CONTIGÉNT s. n. v. cotingent. adjectivcontigent

CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare]. adjectivcontingent

credit rapid online ifn

CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens) adjectivcontingent

contingént2 s. n., pl. contingénte adjectivcontingent

*contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se´ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ. adjectivcontingent

contingént1 adj. m., pl. contingénți; f. contingéntă, pl. contingénte adjectivcontingent

contingent a. Filoz. ce poate să fie sau să nu fie, în opozițiune cu necesar. ║ n. 1. ceea ce se poate sau nu se poate întâmpla; 2. partea de muncă sau de bani ce fiecare trebue să dea; 3. numărul de soldați ce trebue să dea o localitate determinată. adjectivcontingent

CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. adjectivcontingent

CONTINGÉNT, contingente, s. n. 1. Serie de tineri încorporați în același an pentru serviciul militar. Jimborean își arătase dinții într-un zîmbet, niște dinți albi... pe care nici un contingent nu-i văzuse vreodată pînă atunci. CAMILAR, N. I 154. Va trebui să plece în curînd la armată, al două miilea contingent de cînd a început istoria acestor pămînturi. BOGZA, C. O. 277. Soarele se scufunda la orizont în nori subțiri de purpură cînd contingentul, cu tot calabalîcul, se îndrumă către «localitatea Somotreț». SADO­VEANU, M. C. 99. Copilul născut pe teritoriu străin din tată romîn, și care la chemarea contingentului din anul nașterii lui nu s-ar prezenta la recrutare, este considerat ca dezertor. CARAGIALE, O. VII 26. 2. Grup de oameni cu o compoziție omogenă. (în forma contigent) Poporul nostru muncitor a încredințat școlii misiunea înaltă și de mare răspundere de a forma viitoarele contigente de tehnicieni, ingineri, agronomi, zootehniști, medici, profesori,specialiști cu un larg orizont cultural, devotați cu trup și suflet poporului, cauzei construirii soci­alismului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3067. (Glumeț) Un nu­meros contigent de nepoți și nepoate. C. PETRESCU, C. V. 177. 3. (Învechit) Contribuție. [încurajarea dată literelor, științei și artelor] ne-ar face să aducem și noi contingentul nostru la opera cea mare a civilizațiunii. GHICA, S. 137. – Variantă: contigént s. n. adjectivcontingent

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicontingent

contingent  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contingent contingentul contingentă contingenta
plural contingenți contingenții contingente contingentele
genitiv-dativ singular contingent contingentului contingente contingentei
plural contingenți contingenților contingente contingentelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z