context definitie

CONTÉXT s.n. 1. Text mai mare dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie, interesante dintr-un anumit punct de vedere. ♦ Text, cuprins. 2. Ansamblu de împrejurări care însoțesc un eveniment. [< fr. contexte, cf. lat. contextus]. substantiv neutru context

CONTÉXT s. n. 1. text mai cuprinzător dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie etc., interesante dintr-un anumit punct de vedere. ♦ ~ minimal = cea mai mică îmbinare de cuvinte prin care se poate ilustra un raport sintactic, o valoare a unei forme. ◊ cuprins. 2. (fig.) ansamblu de circumstanțe care însoțesc un eveniment; conjunctură, situație specifică. (< fr. contexte, lat. contextus) substantiv neutru context

*contéxt n., pl. e și urĭ (lat. con-textus. V. text). Text considerat în totalu luĭ, în legătura părților luĭ. Țesătura uneĭ cărțĭ: din contextu acesteĭ cărțĭ nu rezultă ceĭa ce spuĭ tu. substantiv neutru context

contéxt s. n., pl. contéxte substantiv neutru context

context n. 1. textul unui act, totalitatea clauzelor sale; 2. textul, considerat în raport cu legătura ideilor sale. substantiv neutru context

CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. substantiv neutru context

CONTÉXT, contexte, s. n. Text mai larg în care se găsește un cuvînt sau un pasaj dintr-o scriere. Ruptă din context, fraza își poate schimba înțelesul. Text, cuprins. Pînă acum contextul și forma titlului acestei cărți ne sînt cu totul necunoscute. ODOBESCU, S. I 355. substantiv neutru context