contestat definitie

*2) contést și -éz, a -á v. tr. (lat. con-testari, a lua ca martur. V. a-, de- și pro-test, testimoniŭ). Refuz a recunoaște un drept, neg existența unuĭ fapt: a contesta cuĭva un drept. V. intr. Disput, discut: contestară mult timp. verb tranzitivcontest

CONTESTÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [P.i. contést. / < fr. contester, cf. it. contestare, lat. contestari]. verb tranzitivcontesta

CONTESTÁ vb. tr. 1. a nu recunoaște ceva; a tăgădui, a nega. 2. (jur.) a face o contestație. (< fr. contester, lat. contestari) verb tranzitivcontesta

contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă verb tranzitivcontesta

contestà v. 1. a nu admite, a nu voi să recunoască un drept; 2. a nega un fapt; 3. a fi în discuțiune. verb tranzitivcontestà

CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. verb tranzitivcontesta

CONTESTÁ, contést, vb. I. T r a n z. A nu recu­noaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a nu recu­noaște existența sau necesitatea unui lucru; a tăgădui. Nu contest că ai dreptate. – Prez. ind. și: (învechit) contestez (NEGRUZZI, S.I 243). verb tranzitivcontesta