consul definitie

CÓNSUL s.m. 1. Fiecare dintre cei doi magistrați care se alegeau anual în vechea Romă pentru a exercita puterea supremă. ♦ Fiecare dintre cei trei magistrați supremi care au guvernat Republica Franceză între 1799 și 1804. 2. Agent diplomatic însărcinat să reprezinte și să apere interesele administrativ-juridice și economice ale țării sale și ale compatrioților săi într-o țară străină. [< lat., fr. consul, cf. germ. Konsul]. substantiv masculin consul

cónsul (cónsuli), s. m. – Șef al unei reprezentanțe diplomatice. – Mr. consul (‹ it.). Lat. consul (sec. XVIII). – Der. consular, adj., din lat. consularis; consulat, s. n., din fr. consulat. Cuvîntul a intrat în rom. cu primele consulate (rus, 1782; austriac, 1783; francez, prin 1794; englez, 1802; prusiac, 1818). substantiv masculin consul

cónsul s. m., pl. cónsuli substantiv masculin consul

CÓNSUL s. m. 1. (în Roma antică) fiecare dintre cei doi magistrați care se alegeau anual pentru a exercita puterea supremă. 2. fiecare dintre cei trei magistrați supremi care au guvernat Republica Franceză între 1799 și 1804. 3. agent diplomatic însărcinat să reprezinte și să apere interesele administrativ-juridice și economice ale țării sale și ale compatrioților săi într-o țară străină. (< lat., fr. consul) substantiv masculin consul

*cónsul m., pl. (lat. cónsul, cónsulis). Numele celor doĭ prezidențĭ aĭ vechiĭ republicĭ romane și aĭ celor treĭ prezidențĭ aĭ primeĭ republicĭ franceze de la anu VIII pînă la Imperiŭ (1799-1804). Astăzĭ, agent care, în străinătate, apăra supușii statuluĭ care l-a trimes [!]. (E maĭ mic de cît ministru plenipotențiar). – Vulg. conț. substantiv masculin consul

consul m. 1. unul din cei doi magistrați cari aveau în timp de un an principala autoritate în republica romană; 2. se zice și de cei trei magistrați cari guvernară republica franceză dela 1799 – 1804: Bonaparte fu întâiul consul; 3. agent însărcinat (mai ales în porturi) a reprezenta interesele națiunilor într’o țară străină. substantiv masculin consul

CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. substantiv masculin consul

CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Agent diplomatic însăr­cinat într-o țară străină cu apărarea intereselor, mai ales comerciale, ale unui stat sau ale cetățenilor acestuia. Cornului... știa să explice cele mai subtile chestiuni. BART, E. 87. Îndată a apărut o barcă mare venind către noi, era caimacamul întovărășit de patru senatori... și de vreo zece consuli. GHICA, S. 384. 2. (În republica romană) Fiecare dintre cei doi ma­gistrați, aleși anual, care dețineau puterea executivă. substantiv masculin consul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului consul

consul   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consul consulul
plural consuli consulii
genitiv-dativ singular consul consulului
plural consuli consulilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z