constrânge definitie

*constrî́ng, -strî́ns, a -strî́nge v. tr. (lat. constringere, fr. contraindre). Silesc, forțez, fac să facă ce vreaŭ eŭ. verb tranzitiv constrîng

CONSTRÂNGE vb. III. tr. A sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. [P.i. constrâng, perf.s. -strânsei, part. -strâns. / < con- + strânge, după lat. constringere, fr. contraindre]. verb tranzitiv constrânge

CONSTRÂ'NGE vb. tr. a sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. (< lat. constringere, după fr. contraindre) verb tranzitiv constrânge

constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns verb tranzitiv constrânge

constrânge v. 1. a sili pe cineva a face ceva; 2. a îndatora pe cale juridică. verb tranzitiv constrânge

CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con¹- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. verb tranzitiv constrânge

CONSTRÎ́NGE, constrîng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bună­voie; a forța. Nu vrei să scrii articolul? Haide, admit! Nu te constrîng. C. PETRESCU, C. V. 339. – Forme gramaticale: perf. s. constrînsei, part. constrîns. verb tranzitiv constrînge