consimțit definitie

*consímt, a -í v. intr. (con- și simt, după fr. consentir, lat. consentire). Am aceĭașĭ simțire (voință) cu altu, admit, aprob, accept: cine tace, consimte; a consimți la o propunere. – Și consímț (vest) și, maĭ rar, consimțesc. verb tranzitiv consimt

CONSIMȚÍ vb. IV. tr., intr. A-și da consimțământul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consímt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir]. verb tranzitiv consimți

CONSIMȚÍ vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir) verb tranzitiv consimți

CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con¹- + simți (după fr. consentir). verb tranzitiv consimți

consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțământul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (M. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con³- + simți, după fr. consentir. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) verb tranzitiv consimți

consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a accconsimțiepta: a consimți la o propunere. verb tranzitiv consimțì

consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă verb tranzitiv consimți

CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con¹- + simți (după fr. consentir). verb tranzitiv consimți

CONSIMȚÍ, consimt, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de o propoziție completivă) A-și da consimțămîntul, a încuviința, a fi de acord. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la ») A consimțit! la căsătoria fiului său. – Prez. ind. și: (rar) consimț (CARAGIALE, O. I 51). verb tranzitiv consimți