consemnare definitie

CONSEMNÁRE s.f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, notă, înregistrare; consemnațiune. [< consemna]. substantiv feminin consemnare

consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri substantiv feminin consemnare

CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. substantiv feminin consemnare

CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a c o n s e m n a. 1. Însemnare, notare, înregistrare. Ajunul deschiderii stagiunii... prilejuiește consemnarea unui început rodnic de afirmare a dramaturgiei originale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 8/6. Critica lui Alecsandri... este con­semnată mai mult în operele sale beletristice. IBRĂILEANU, SP. CR. 118. [Adaosele] tind întotdeauna... la consemnarea, la elucidarea și dovedirea unui fapt cîtuși de mic. ODOBESCU, S. III 640. 2. Depunerea unei sume de bani spre păstrare la Casa de economii și consemnațiuni sau ca garanție la tribunal. 3. (În trecut) Oprirea prin consemn a militarilor de a ieși din cazarmă. substantiv feminin consemnare

*2) consémn și -éz, a v. tr. (fr. consigner, d. lat. consignare, după rom. a însemna. V. de-zignez). Depun ca să păstreze: a consemna banĭ, marfă. Citez, însemn (într´o scriere): a consemna un fapt. Opresc în cazarmă, în școală (maĭ ales ca pedeapsă): a consemna o trupă. – Rar consignez. verb tranzitiv consemn

CONSEMNÁ vb. I. tr. 1. A nota, a înregistra, a însemna. 2. A depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la Casa de economii și consemnațiuni sau ca garanție la tribunal. 3. A opri disciplinar ieșirea militarilor din cazarmă. [< con- + semna, după fr. consigner, it. consegnare]. verb tranzitiv consemna

CONSEMNÁ vb. tr. 1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna. 2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizație de stat specializată. 3. a interzice ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau de pe navă. (după fr. consigner) verb tranzitiv consemna

consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză verb tranzitiv consemna

consemnà V. 1. a anunța, a cita în scris; 2. a da ordine să nu iasă: a consemna trupele în cazarme. verb tranzitiv consemnà

CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A înre­gistra, a însemna, a nota. «A sosit în București într-un vagon de clasa III... » – vor consemna biografii viitori. C. PETRESCU, C. V, 29. Spre a enumera... diferitele ele­mente constitutive ale fiecărui articol din dicționarul limbei, noi ne vom mărgini a le consemna aci d-a rîndul. ODO­BESCU, S. II 398. 2. A depune o sumă de bani spre păstrare la Casa «le economii și consemnațiuni, sau ca garanție la tribunal. 3. (În trecut) A opri prin consemn ieșirea milita­rilor din cazarmă. verb tranzitiv consemna

CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). verb tranzitiv consemna

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului consemnare

consemnare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consemnare consemnarea
plural consemnări consemnările
genitiv-dativ singular consemnări consemnării
plural consemnări consemnărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z