consecvență definitie

consecvént2 s. n., pl. consecvénte adjectivconsecvent

CONSECVÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care acționează potrivit cu principiile sale; care nu se contrazice cu sine însuși. // s.n. 1. Orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. Al doilea element al unei judecăți ipotetice. ♦ A doua parte a unei fraze muzicale. [Var. consecuent, -ă adj. / < fr. conséquent, cf. lat. consequens – care urmează]. adjectivconsecvent

CONSECVÉNT, -Ă I. adj., adv. 1. (despre oameni) care acționează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale. 2. (despre o vale) orientată pe direcția înclinării straturilor. II. s. n. 1. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. (log.) al doilea element al unei judecăți ipotetice; consecință (2). 3. a doua secțiune a unei fraze muzicale. (< fr. conséquent, lat. consequens) adjectivconsecvent

*consecŭént, -ă adj. (lat. cónsequens, -éntis, următor). Care se potrivește cu cele zise orĭ făcute în ainte [!]: omu onest e consecŭent promisiuniĭ. Următor. S. n., pl. e. Log. A doŭa propozițiune a uneĭ entimene. Mat. Al doilea termin al unuĭ raport. În mod consecŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte. adjectivconsecŭent

consecvént1 adj. m., pl. consecvénți; f. consecvéntă, pl. consecvénte adjectivconsecvent

consecvent a. care lucrează sau raționează cu șir, cu ordine sau logicește. ║ n. 1. a doua propozițiune a unui raționament; 2. al doilea termen al unui raport matematic. adjectivconsecvent

CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv.. s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. S. n. (Log.) Propoziție care decurge dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. adjectivconsecvent

CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. adjectivconsecvent

CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj. Care acțio­nează conform cu principiile sale, care nu se contrazice în acțiunile sale, credincios ideilor sale. În Romînia burghezo-moșierească, Partidul Comunist Romîn a fost singurul partid care a dus o luptă consecventă pentru solu­ționarea democratică a chestiunii naționale. REZ. HOT. I 33. Bine, înțeleg, ați refuzat un scriitor, sînteți oarecum, consecvenți cu d-voastră. CAMIL PETRESCU, P. 410. Dacă i-am văzut că sînt de aceleași principii și consec­venți, nu m-am despărțit de dînșii. GHICA, A. 703. ◊ (Adverbial) Uniunea Sovietică... a susținut consecvent interesele noastre, afirmînd alături de noi și în numele nostru independența și suveranitatea noastră ca popor și ca stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. Cuv. 33. Proletariatul, fiind singura clasă consecvent revoluționară pînă la capătă are chemarea să conducă lupta tuturor celor exploatați și asupriți împotriva tuturor formelor de exploatare și asu­prire. DOC. PART. 123. adjectivconsecvent

CONSECVÉNȚĂ s.f. 1. (În logica scolastică) Implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. ♦ Fel de a acționa logic și pe aceeași linie de conduită; linie de conduită fermă, neschimbătoare. ◊ Cu consecvență = în mod consecvent. [Var. consecuență s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. conséquence]. substantiv femininconsecvență

CONSECVÉNȚĂ s. f. faptul de a fi consecvent. ◊ (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. ◊ caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. (< fr. conséquence, lat. consequentia) substantiv femininconsecvență

consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe substantiv femininconsecvență

CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. Consecvență in opinii. ◊ Loc. a d v. Cu consecvență = în mod consecvent. substantiv femininconsecvență

*consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință. substantiv femininconsecŭență

consecvență f. l. ceea ce rezultă, ceea ce se deduce dintr’un principiu, dintr’un fapt; 2. urmarea ce poate avea un lucru; 3. importanță: lucru fără consecvență. substantiv femininconsecvență

CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. substantiv femininconsecvență

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiconsecvență

consecvență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consecvență consecvența
plural consecvențe consecvențele
genitiv-dativ singular consecvențe consecvenței
plural consecvențe consecvențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z