conlocuitor definitie

CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. adjectiv conlocuitor

CONLOCUITÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care locuiește împreună cu altul, considerat în raport cu acesta. [Pron. -cu-i-. / < con- + locuitor]. adjectiv conlocuitor

CONLOCUITÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care locuiește împreună cu altul. (< con- + locuitor) adjectiv conlocuitor

conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre adjectiv conlocuitor

CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. adjectiv conlocuitor

CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj. Care locuiește împreună cu cineva. Naționalități conlocuitoare. – Pronunțat: -cu-i-. adjectiv conlocuitor

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului conlocuitor

conlocuitor   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conlocuitor conlocuitorul conlocuitoare conlocuitoarea
plural conlocuitori conlocuitorii conlocuitoare conlocuitoarele
genitiv-dativ singular conlocuitor conlocuitorului conlocuitoare conlocuitoarei
plural conlocuitori conlocuitorilor conlocuitoare conlocuitoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z