conjuncțiune definitie

CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. 2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [Var.: conjuncțiúne s. f.] – Din fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis. substantiv feminin conjuncție

CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. substantiv feminin conjuncțiune

CONJUNCȚIÚNE s.f. v. conjuncție. substantiv feminin conjuncțiune

*conjuncțiúne f. (lat. conjúnctio, -ónis, d. conjúngere, a uni. V. ajung, jug, juncțiune). Uniune. Gram. Cuvînt invariabil, care servește să lege doŭă vorbe saŭ doŭă propozițiunĭ (de ex.: că, să). Astr. Întîlnirea aparentă a doŭă stele în aceĭașĭ parte a zodiaculuĭ. – Și -úncție. substantiv feminin conjuncțiune

conjuncti(un)e f. 1. Gram. vorbă invariabilă ce servă a uni două vorbe sau două propozițiuni: ex. și, nici, sau; 2. Astr. întâlnire aparentă a două planete pe aceeaș linie dreaptă. substantiv feminin conjunctiune

CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. substantiv feminin conjuncțiune