conjuncție definitie

CONJÚNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă când cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjuncțiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction]. substantiv feminin conjuncție

CONJÚNCȚIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică. 2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă. 3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii. 4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. (după fr. conjonction, lat. coniunctio) substantiv feminin conjuncție

conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-) substantiv feminin conjuncție

CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. 2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [Var.: conjuncțiúne s. f.] – Din fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis. substantiv feminin conjuncție

CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vor­bire care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. Con­juncții copulative. Conjuncții disjunctive. 2. Poziție a doi aștri care la un moment dat au aceeași longitudine cerească. – Pronunțat: -ți-e. substantiv feminin conjuncție

*conjuncțiúne f. (lat. conjúnctio, -ónis, d. conjúngere, a uni. V. ajung, jug, juncțiune). Uniune. Gram. Cuvînt invariabil, care servește să lege doŭă vorbe saŭ doŭă propozițiunĭ (de ex.: că, să). Astr. Întîlnirea aparentă a doŭă stele în aceĭașĭ parte a zodiaculuĭ. – Și -úncție. substantiv feminin conjuncțiune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului conjuncție

conjuncție   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conjuncție conjuncția
plural conjuncții conjuncțiile
genitiv-dativ singular conjuncții conjuncției
plural conjuncții conjuncțiilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z