CONJUGÁRE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga]. substantiv feminin conjugare
CONJUGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. ◊ împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga) substantiv feminin conjugare
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri substantiv feminin conjugare
conjugare f. Gram. totalitatea formelor verbale după voci, moduri, timpuri, numere și persoane. substantiv feminin conjugare
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. substantiv feminin conjugare
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. Acțiunea de a (s e) conjuga și rezultatul ei. 1. (Gram.) Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului. Conjugarea verbULui «a fi» este neregulată. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. Conjugarea a IV-a. 2. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație la infuzori, prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. 3. (Rar) Îmbinare, împletire. Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occidentale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832. substantiv feminin conjugare
*conjugațiúne f. (lat. conjugátio, -ónis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasă de verbe cu aceĭașĭ terminațiune la infinitiv. – Și -áție, dar ob. -áre. substantiv feminin conjugațiune
*conjúg, a -á v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face. verb tranzitiv conjug
CONJUGÁ vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare) verb tranzitiv conjuga
CONJUGÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjúg. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare]. verb tranzitiv conjuga
conjugá (conjúg, conjugát), vb. – 1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga. – Der. conjugal, adj., din fr. conjugal. verb tranzitiv conjuga
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă verb tranzitiv conjuga
conjugà v. Gram. a reuni sau rosti în ordine gramaticală diferitele forme ale unui verb. verb tranzitiv conjugà
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. verb tranzitiv conjuga
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. T r a n z. (Gram.) A modifica formele unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică. A conjuga un verb neregulat. ◊ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil (după persoană, număr, timp etc.). Verbul «a avea » se conjugă la toate timpurile și la toate modurile. 2. Refl. (Rar) A se uni, a se îmbina, a se împleti. Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390. verb tranzitiv conjuga
conjugare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | conjugare | conjugarea |
plural | conjugări | conjugările | |
genitiv-dativ | singular | conjugări | conjugării |
plural | conjugări | conjugărilor |