conjugare definitie

CONJUGÁRE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga]. substantiv femininconjugare

CONJUGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. ◊ împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga) substantiv femininconjugare

conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri substantiv femininconjugare

conjugare f. Gram. totalitatea formelor verbale după voci, moduri, timpuri, numere și persoane. substantiv femininconjugare

CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. substantiv femininconjugare

CONJUGÁRE, conjugări, s. f. Acțiunea de a (s e) conjuga și rezultatul ei. 1. (Gram.) Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului. Conjugarea verbULui «a fi» este neregulată. ♦ Categorie de verbe cu aceeași termi­nație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. Conjugarea a IV-a. 2. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație la infuzori, prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. 3. (Rar) Îmbinare, împletire. Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occiden­tale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832. substantiv femininconjugare

*conjugațiúne f. (lat. conjugátio, -ónis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasă de verbe cu aceĭașĭ terminațiune la infinitiv. – Și -áție, dar ob. -áre. substantiv femininconjugațiune

*conjúg, a v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face. verb tranzitivconjug

CONJUGÁ vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare) verb tranzitivconjuga

CONJUGÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjúg. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare]. verb tranzitivconjuga

conjugá (conjúg, conjugát), vb.1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga.Der. conjugal, adj., din fr. conjugal. verb tranzitivconjuga

conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă verb tranzitivconjuga

conjugà v. Gram. a reuni sau rosti în ordine gramaticală diferitele forme ale unui verb. verb tranzitivconjugà

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. verb tranzitivconjuga

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. T r a n z. (Gram.) A modifica formele unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică. A conjuga un verb neregulat.Refl. (Despre verbe) A fi flexibil (după persoană, număr, timp etc.). Verbul «a avea » se conjugă la toate timpurile și la toate modurile. 2. Refl. (Rar) A se uni, a se îmbina, a se îm­pleti. Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390. verb tranzitivconjuga

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiconjugare

conjugare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conjugare conjugarea
plural conjugări conjugările
genitiv-dativ singular conjugări conjugării
plural conjugări conjugărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z