confirmat definitie

credit rapid online ifn

*confírm, a v. tr. (lat. confirmare. V. firm). Fac maĭ stabil, întăresc: confirm un principiŭ. Daŭ o probă, o asigurare: a confirma un fapt pin [!] experiență. Sancționez, ratific: a confirma o donațiune. Acord sacramentu confirmațiuniĭ (la catolicĭ și protestanțĭ). verb tranzitivconfirm

CONFIRMÁ vb. I. tr. 1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confírm, -mez, 3,6 -mă. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer]. verb tranzitivconfirma

credit rapid online ifn

CONFIRMÁ vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare) verb tranzitivconfirma

confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă verb tranzitivconfirma

confirmá v. 1. a face mai ferm, mai statornic: a confirma o rezoluțiune; 2. a aduce probe mai puternice; 3. a proba, a sancționa, a ratifica: a confirma o lege. verb tranzitivconfirma

CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. verb tranzitivconfirma

CONFIRMÁ, confírm, vb. I. Tranz. 1. A recu­noaște justețea unei afirmații făcute mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări (o ipoteză, o afirmație etc.). Puternicul răsunet produs în lumea întreagă de Festivalul [din 1953] de la Bucu­rești confirmă o dată mai mult că acesta a constituit » măreață sărbătoare a păcii și prieteniei tineretului din întreaga lume, că el a înregistrat un succes imens. SCÎN­TEIA, 1953, nr. 2757. ◊ (În sistemul juridic burghez, în opoziție cu reforma sau casa) A întări o hotărîre, o sentință a unei instanțe inferioare. Curtea supremă a confirmat hotărîrea tribunalului. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-o situație. – Prez. ind. și: (învechit) confirmez (BĂLCESCU, O. II 10). verb tranzitivconfirma

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiconfirmat

confirmat   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular confirmat confirmatul confirma confirmata
plural confirmați confirmații confirmate confirmatele
genitiv-dativ singular confirmat confirmatului confirmate confirmatei
plural confirmați confirmaților confirmate confirmatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z