confirmare definitie

credit rapid online ifn

CONFIRMÁRE s.f. 1. Acțiunea de a confirma; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană îndreptățităceară anularea unui act îl recunoaște ca valabil. ♦ Întărire a unui mandat de arestare de către organul competent. 2. Întărire, definitivare a situației unei persoane. [< confirma]. substantiv femininconfirmare

confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri substantiv femininconfirmare

credit rapid online ifn

CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățităceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. substantiv femininconfirmare

CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. Acțiunea de a c o n f i r m a și rezultatul ei. 1. Întărire, adeverire. Evenimentele internaționale ne aduc in fiecare zi noi confirmări ale ascuțirii contradicțiilor intre țările capitaliste. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 21. ♦ Întărire de către o autoritate superioară a unei dispoziții date de o autoritate inferioară. Constituția prevede că numirile și confirmările în funcțiunile publice se fac de către Prezidiul Marii Adunări Naționale. (Jur.) Declarație prin care o persoană, îndreptățităceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ (Jur.) întărire a unui mandat de arestare de către organul competent. 2. Întărire, definitivare a situației unei persoane. După confirmarea primirii sale, membrul de partid primește cartea de membru. STATUT. P.M.R. 16. substantiv femininconfirmare

*confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre. substantiv femininconfirmațiune

*confírm, a v. tr. (lat. confirmare. V. firm). Fac maĭ stabil, întăresc: confirm un principiŭ. Daŭ o probă, o asigurare: a confirma un fapt pin [!] experiență. Sancționez, ratific: a confirma o donațiune. Acord sacramentu confirmațiuniĭ (la catolicĭ și protestanțĭ). verb tranzitivconfirm

confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă verb tranzitivconfirma

confirmá v. 1. a face mai ferm, mai statornic: a confirma o rezoluțiune; 2. a aduce probe mai puternice; 3. a proba, a sancționa, a ratifica: a confirma o lege. verb tranzitivconfirma

CONFIRMÁ vb. I. tr. 1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confírm, -mez, 3,6 -mă. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer]. verb tranzitivconfirma

CONFIRMÁ vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare) verb tranzitivconfirma

CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. verb tranzitivconfirma

CONFIRMÁ, confírm, vb. I. Tranz. 1. A recu­noaște justețea unei afirmații făcute mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări (o ipoteză, o afirmație etc.). Puternicul răsunet produs în lumea întreagă de Festivalul [din 1953] de la Bucu­rești confirmă o dată mai mult că acesta a constituit » măreață sărbătoare a păcii și prieteniei tineretului din întreaga lume, că el a înregistrat un succes imens. SCÎN­TEIA, 1953, nr. 2757. ◊ (În sistemul juridic burghez, în opoziție cu reforma sau casa) A întări o hotărîre, o sentință a unei instanțe inferioare. Curtea supremă a confirmat hotărîrea tribunalului. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-o situație. – Prez. ind. și: (învechit) confirmez (BĂLCESCU, O. II 10). verb tranzitivconfirma

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiconfirmare

confirmare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular confirmare confirmarea
plural confirmări confirmările
genitiv-dativ singular confirmări confirmării
plural confirmări confirmărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z