CONFESÁ, confeséz, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. verbconfesa
CONFESÁ vb. I. refl. (Rar) A mărturisi cuiva ceva intim, a se destăinui, a se spovedi. [< fr. confesser]. verbconfesa
CONFESÁ vb. refl. a se destăinui, a se spovedi. (< fr. confesser) verbconfesa
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză verbconfesa
confesà v. a mărturisi, în special a-și mărturisi păcatele, a se spovedi. verbconfesà
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. verbconfesa
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. (Franțuzism rar) A mărturisi ceva intim, a se destăinui. Oricînd, naiv și confidențial, el se confesează. GHEREA, ST. CR. II 158. verbconfesa
*confeséz v. tr. (fr. confesser, d. lat. con-fitéri, con-fessum, a mărturisi. V. profesez). Rar. Mărturisesc, declar, mă spovedesc: îmĭ confesez păcatele. Declar public credința mea, afirm ceĭa ce cred. V. refl. Mă mărturisesc, mă spovedesc. verbconfesez
confesa verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)confesa | confesare | confesat | confesând | singular | plural | ||
confesând | confesați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | confesez | (să)confesez | confesam | confesai | confesasem | |
a II-a (tu) | confesezi | (să)confesezi | confesai | confesași | confesaseși | ||
a III-a (el, ea) | confesează | (să)confesai | confesa | confesă | confesase | ||
plural | I (noi) | confesăm | (să)confesăm | confesam | confesarăm | confesaserăm | |
a II-a (voi) | confesați | (să)confesați | confesați | confesarăți | confesaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | confesează | (să)confeseze | confesau | confesară | confesaseră |