condur definitie

credit rapid online ifn

condúr (condúri), s. m.1. Pantof, escarpen. – 2. (Banat) Zestre. – 3. Plantă (Tropaeolum maius). – Mr. cundură, megl. condur. Tc. kondura, kundura (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 145; Meyer 197; Lokotsch 1245; Ronzevalle 142), și tc. din ngr. ϰουντοῦρα (› mr.), pe care Krumbacher, Byz. Z., II, 303, îl deriva de la ϰόντουρος „fără coadă”, ϰοντός „scurt” (cf. condac), dar care ar putea fi și o deformare vulg. de la gr. ϰόθορνος (Vasmer, Gr., 82). – Der. conduragiu, s. m. (pantofar), din tc. konduraci; condurat, s. m. (pantofar); încondura, vb. (a se încălța cu pantofi) care nu trebuie confundat cu încondura (a face curte). Graur, BL, V, 59, crede că condrățel, s. m. (păduche) este o reducere de la condurățel; însă semantismul nu este clar (după DAR, este cuvînt legat de condran, s. m. „larvă de bondar”, și cu mag. kondor „încrețit”). Probabil este cuvînt identic cu cotroței, s. m. pl. (Bucov., paste făinoase). substantiv masculincondur

condúr (înv.) s. m., pl. condúri substantiv masculincondur

credit rapid online ifn

CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunași, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. substantiv masculincondur

condúr m. (turc. kondura, kundura, d. ngr. kondúra [scris kontúra], d. kontos, scurt, și urá, coadă; bg. kundura, sîrb. kondur, rut. kondury). Rar azĭ. Pantof femeĭesc cu călcîĭu înalt. Conduru doamneĭ, altîngic, colțunaș, sultănică, o plantă agățătoare cu florĭ marĭ galbene roșiatice originare din Perú (tropáeolum majus). V. papuc. substantiv masculincondur

condur m. 1. pantof strâns bine pe picior cu toc și turiac înalt (țăranca din Bucovina poartă încă conduri): într’un condur și într’un papuc PANN; 2. conduru Doamnei, plantă de ornament, cultivată pentru grăunțele-i verzi, din care se gătește un fel de condiment (Tr. opaeolum majus). [Turc. KONDUKA]. substantiv masculincondur

CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. substantiv masculincondur

CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Pantof cu toc înalt împodobit adesea cu broderii și purtat altădată de femei. Să văd piciorul acela într-un condur de atlaz. SADOVEANU, P. S. 238. Și, nici una, nici două..Si sărută condurul. DELAVRANCEA, S. 101. O păreche de conduri cusuți numai cu fir. ISPIRESCU, L. 24. ◊ Fig. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. 2. Compus: condurul-doamnei = plantă ornamentală -de grădină, agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate. și terminate cu un pinten drept (Tropaeolum majus); călțunaș, sultănele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii-doamnei și-n rochiți de rîndunele. ALEC­SANDRI, P. A. 125. substantiv masculincondur

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicondur

condur  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular condur condurul
plural conduri condurii
genitiv-dativ singular condur condurului
plural conduri condurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z