conduită definitie

CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. substantiv femininconduită

CONDUÍTĂ s.f. Comportare, atitudine (în societate, în viață). [Pron. -du-i-. / < fr. conduite, cf. rus. konduita]. substantiv femininconduită

CONDUÍTĂ s. f. fel de a se purta, comportare; manieră; comportament. (< fr. conduite) substantiv femininconduită

*conduítă f., pl. e (rus. pol. konduita, d. fr. conduite). Barb. Purtare, atitudine (maĭ ales a elevilor la școală). substantiv femininconduită

conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte substantiv femininconduită

conduită f. modul de a se conduce, purtare. substantiv femininconduită

CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. substantiv femininconduită

CONDUÍTĂ, conduite, s. f. Purtate, fel de a se purta, atitudine în societate, deprinderi morale. Elevul are o bună conduită în școală, a Maro, probabil, regreta con­duita avută față de Șalomia. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 191. ◊ Linie de conduită = normă de purtare. substantiv femininconduită