condamnare definitie

*condámn și condémn, a -á v. tr. (fr. condamner, it. condannare, d. lat. condemnare. – Condeamnă, să condemne. V. damnez, indemnitate). Osîndesc, pronunț o sentență contra cuĭva. Fig. Reprob: a condamna o opiniune. Declar perdut [!] fără speranță: un bolnav condamnat de medicĭ. Astup, încuĭ pe tot-de-a-una: a condamna o ușă. Reduc, oblig: condamnat la tăcere. verb tranzitivcondamn

condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă verb tranzitivcondamna

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. verb tranzitivcondamna

CONDAMNÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărâre de pedepsire; a osândi, a pedepsi. 2. A blama; a dezaproba. 3. A constrânge, a obliga la ceva. 4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav). 5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i. condámn. / < fr. condamner]. verb tranzitivcondamna

condamná (condámn, condamnát), vb. – 1. A pronunța o condamnare. – 2. A învinui, a blama. – 3. A bloca. Lat. condemnare (sec. XIX), cu vocalismul din fr. condamner. – Der. condamnabil, adj. (reprobabil); condamnați(un)e, s. f. (condamnare). verb tranzitivcondamna

CONDAMNÁ vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr. condamner) verb tranzitivcondamna

condamnà v. 1. a osândi, a rosti o judecată în contra cuiva: a condamna la doi ani de închisoare; 2. a blama, a dezaproba: condamn sentimentele sale; 3. a reduce, a obliga: mă condamnă la tăcere; 4. a condamna pe un bolnav, a declara boala-i mortală; 5. a condamna o ușă, a o închide pentru totdeauna. verb tranzitivcondamnà

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. verb tranzitivcondamna

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osîndi, printr-o sentință judecătorească, a supune unei pedepse, a pronunța o pedeapsă împotriva cuiva. A condamna pe cineva la închisoare. ▭ Cu Nicola la barcă mai era și un arab din Tunis, condamnat pe douăzeci de ani. BART, E. 276. De ce-i condamnat Vișan? – întrebai pe: grefier. VLAHUȚĂ, O. A. 146. 2. A exprima o dezaprobare severă (față de cineva sau ceva); a blama, a veșteji. Războită este odios popoarelor și ele condamnă cu asprime orice guvern, orice om politic care prin acțiunile sale creează o primejdie pentru menținerea păcii, provoacă agravarea situației internaționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2671. În numele apărării păcii și colaborării dintre state, poporul nostru condamnă pregătirile pentru dezlăn­țuirea unui nou război mondial. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. 3. (Cu privire la un bolnav) A considera că nu mai are nici o scăpare. Doctorii o condamnaseră definitiv. BART, E. 383. verb tranzitivcondamna

A CONDAMNA LA ÎNCHISOARE a arde, a ciuguli, a da la Maica Precista, a îmbarca, a împodobi, a încălța, a înfla, a înșuruba, a potcovi, a pune la secret, a vătui. verb tranzitivacondamnalaînchisoare