CONCRÉT adj. 1. (Op. abstract) Care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ Muzică concretă = muzică care, folosind aparatura electronică, urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, vibrațiilor și dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofică desemnând latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și spațiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnâi]. adjectivconcret
CONCRÉT, -Ă I. adj. 1. care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ♦ muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus) adjectivconcret
*concrét, -ă adj. (lat. con-crétus, d. con-, împreună, și créscere, a crește). Dens, condensat: uleĭ concret. Gram. Termin concret, care exprimă o calitate unită cu subĭectu, pe cînd abstract nu arată de cît calitatea singură: casă albă (concret), albeață (abstract). Aritm. Număr concret, al căruĭ fel de unitate e hotărît, ca: 10 metri. Adv. În mod concret. adjectivconcret
concrét1 adj. m., pl. concréți; f. concrétă, pl. concréte adjectivconcret
concrét2 s. n. adjectivconcret
concret a. 1. Gram. se zice de termenul ce deseamnă o calitate unită cu obiectul ei: apa caldă e un termen concret, căldura e un termen abstract; 2. Aritm. număr la care s’exprimă telul unităților: 20 de oameni; 3. solid, în opozițiune cu lichid: camforul e un uleiu concret. adjectivconcret
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. adjectivconcret
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. 1. (În opoziție cu abstract) Care poate fi perceput cu simțurile; real. Ca să-și dea cetitorii și mai bine seama de puterea concretă de a zugrăvi a lui Coșbuc, să comparăm calul arab zugrăvit de el cu calul arab zugrăvit de Alecsandri. GHEREA. ST. CR. III 359. ◊ (Substantivat) Imaginile artistice oglindesc particularul și concretul în care se întruchipează generalul și tipicul. CONTEMPORANUL, S. II, 194-8, nr. 108, 5/4. ◊ (Gram.; despre substantive) Care exprimă obiecte perceptibile, prin simțuri. Cuvîntul « cal » este un substantiv concret. 2. Precis, bine determinat. Partidul cere organizațiilor de partid să conducă economia în mod concret și nu în general, să pătrundă în chestiunile specifice. fiecărei ramuri a economiei naționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2683. Ziarele au arătat în mod concret cum vor putea fi valorificare resursele locale din diferite raioane, pentru realizarea planului de electrificare. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/4. ◊ (Adverbial) E un spectacol care arată concret, punînd la contribuție preciziunea materiei, cit de. mare eva în fostul imperiu deosebirea dintre clasele stăpînitoare și prea umilitul popor. BCGZA, C. O. 317. adjectivconcret
concret adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | concret | concretul | concretă | concreta |
plural | concreți | concreții | concrete | concretele | |
genitiv-dativ | singular | concret | concretului | concrete | concretei |
plural | concreți | concreților | concrete | concretelor |