CONCORDÁT s.n. 1. Convenție încheiată între papă și un stat privitoare la relațiile dintre acel stat și biserica catolică. 2. (Jur.) Contract încheiat între un comerciant falit și creditorii săi, în urma căruia comerciantul continuă să conducă negoțul în anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < lat.t. concordatum, cf. fr. concordat, it. concordato]. substantiv neutruconcordat
CONCORDÁT s. n. 1. tratat, convenție între un stat și papă. 2. înțelegere între un comerciant debitor și creditorii săi, privind modul și termenele de stingere a datoriilor. (< fr. concordat, lat. concordatum) substantiv neutruconcordat
*concordát n., pl. e (mlat. concordatum). Tractat religios între papă și un suveran. Învoĭală între un falit și creditorĭ. substantiv neutruconcordat
concordát s. n., pl. concordáte substantiv neutruconcordat
concordat n. 1. tractat încheiat între papa și un suveran privitor la afacerile religioase: Concordatul dela 1801 se făcu între Bonaparte și Piu IX; 2. act de învoeală intre un comerciant falit și creditorii săi. substantiv neutruconcordat
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor Bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. substantiv neutruconcordat
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat între Vatican și un stat cu privire la raporturile dintre acel stat și situația bisericii catolice. 2. (În orînduirea capitalistă) Contract încheiat, sub controlul justiției, între comerciantul falit și creditorii săi, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amînarea plăților spre a-i îngădui continuarea comerțului, Concordat preventiv = concordat încheiat înainte de declararea în stare de faliment. substantiv neutruconcordat
*concórd și -éz, a -á v. intr. (lat. con-cordare; fr. concorder. V. acord). Îs de acord, consun, mă potrivesc: mărturiile concordă. verbconcord
CONCORDÁ vb. I. intr. A fi în acord; a corespunde, a se potrivi. [< lat., it. concordare, cf. fr. concorder]. verbconcorda
CONCORDÁ vb. intr. a fi în acord; a corespunde, a se potrivi. (< fr. concorder, lat. concordare) verbconcorda
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă verbconcorda
concordà v. a fi în acord, a se corespunde: aceste mărturii nu concoardă. verbconcordà
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. verbconcorda
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. (Urmat de obicei de determinări introduse prin prep. « cu ») A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. verbconcorda
concordat substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | concordat | concordatul |
plural | concordate | concordatele | |
genitiv-dativ | singular | concordat | concordatului |
plural | concordaturi | concordatelor |