concomitent definitie

CONCOMITÉNT, -Ă adj. Care se produce în același timp (cu altceva); simultan. // adv. În același timp. [< fr. concomitant, cf. lat. concomitans]. adjectivconcomitent

CONCOMITÉNT, -Ă adj., adv. în același timp (cu altceva); simultan. (< fr. concomitant, lat. concomitans) adjectivconcomitent

*concomitánt, -ă adj. (lat. concómitans, -ántis, part. prez. d. concomitari, a întovărăși). Care întovărășește, care se produce în acelașĭ timp: circumstanțe concomitante. – Fals -ent. adjectivconcomitant

concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte adjectivconcomitent

concomitant a. care se produce în acelaș timp: circumstanțe concomitante. adjectivconcomitant

CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. adjectivconcomitent

CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva), care însoțește un fenomen. Două acțiuni concomitente. ♦ (Adverbial, adesea urmat de « cu ») în același timp. Șablonarea urzelilor are ca urmare... reducerea numărului de ruperi de fire, deci o creștere a producției și productivității muncii concomitent cu îmbunătățirea simțitoare a calității țesăturilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. adjectivconcomitent