concluzie definitie

CONCLÚZIE s.f. 1. Gândire, judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau de argumente; încheiere. ♦ Ultima parte a unei expuneri. ◊ A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere arătând consecințele care se impun în urma celor discutate. 2. Judecată finală a unui silogism. ♦ Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 3. (La pl.) Încheiere a unei chestiuni, făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ◊ A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Gen. -iei, var. concluziune s.f. / cf. lat. conclusio, fr. conclusion, it. conclusione]. substantiv femininconcluzie

CONCLÚZIE s. f. 1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere. 2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere. ◊ (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate. ♦ a trage ĩi = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere. 3. judecată finală a unui silogism. 4. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație. 5. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ♦ a pune ĩi = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. (< fr. conclusion, lat. conclusio) substantiv femininconcluzie

conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-) substantiv femininconcluzie

CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. substantiv femininconcluzie

CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gîndire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. Necesitatea întăririi continue a orînduirii sociale și de stat democrat-populare este una din concluziile cele mat importante pe tare partidul nostru le-a tras din hotărîrile istorice ale celui de al XlX-lea Congres al P.C.U.S. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 32. ♦ Încheiere, ultima partea unei expuneri sau a unei opere. În concluzie, sînt de părere să acceptăm propunerile făcute. ◊ Expr. A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. Bădină trăsese con­cluziile și dăduse fiecărei organizații sarcini concrete și noi. MIHALE, O. 484. 2. Judecată finală a unui silogism. Din două premise negative nu se poate trage nici o concluzie. ♦ (Mat.) Jude­cată care confirmă datele teoremei pe baza demonstrației. 3. (Mai ales la pl.) încheiere judiciară, ministerială; aviz, propunere. ◊ Expr. A pune concluzii = a) (despre acuzatorul public sau procuror) a formula acu­zarea; b) (despre apărător sau avocat) a formula (concis) apărarea; c) (despre judecători, magistrați etc.) a formula sentința. – Pronunțat: -zi-e. substantiv femininconcluzie

*concluziúne f. (lat. con-clúsio, -ónis). Acțiunea de a conclude, încheĭere. Învoială definitivă. Consecŭența [!] unuĭ argument. Pl. În procedură, cererĭ ale părților. Cerere a ministeruluĭ public: a lua concluziunĭ. – Și -úzie. substantiv femininconcluziune