CONCLUDÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care convinge; convingător. [Cf. lat. concludens, it. concludente]. adjectiv concludent
CONCLUDÉNT, -Ă adj. (și adv.) care convinge; convingător. ◊ (log.) pe baza căruia se poate trage o concluzie. (< lat. concludens, it. concludente) adjectiv concludent
*concludént, -ă adj. (lat. conclúdens, -éntis). Care probează bine ceĭa ce a spus: argument concludent. adjectiv concludent
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte adjectiv concludent
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. adjectiv concludent
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți, -te, adj. Care convinge, care te face să dobîndești o convingere; convingător. Congresul popoarelor pentru apărarea păcii de la Viena a arătat din nou în mod concludent că această mișcare democratică a tuturor popoarelor este o forță în stare să zădărnicească planurile sîngeroase ale ațîțătorilor la un nou război. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ (Adverbial) Romanul arată concludent ce influență uriașă și hotărîtoare a avut victoria ai-matelor sovietice pentru mișcarea de eliberare a popoarelor subjugate de fascism. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 5/2. adjectiv concludent
concludent adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | concludent | concludentul | concludentă | concludenta |
plural | concludenți | concludenții | concludente | concludentele | |
genitiv-dativ | singular | concludent | concludentului | concludente | concludentei |
plural | concludenți | concludenților | concludente | concludentelor |