conciliabul definitie

CONCILIÁBUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule]. substantiv neutruconciliabul

CONCILIÁBUL s. n. 1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis). 2. reuniune a prelaților schismatici. (<fr. conciliabule, lat. conciliabulum) substantiv neutruconciliabul

*conciliábul n., pl. e (lat. conciliábulum). Adunare de schizmaticĭ. Adunare secretă p. a complota: a ținea [!] conciliabule. substantiv neutruconciliabul

conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule substantiv neutruconciliabul

conciliabul n. întrunire secretă cu scop rău. substantiv neutruconciliabul

CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. substantiv neutruconciliabul

CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva (adesea ilicit, subversiv). Ceea ce-l îngrijora deocamdată mai mult erau conciliabulele de la spatele lui. C. PETRESCU, C. V. 294. – Pronunțat: -li-a-. substantiv neutruconciliabul

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiconciliabul

conciliabul  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conciliabul conciliabulul
plural conciliabule conciliabulele
genitiv-dativ singular conciliabul conciliabulului
plural conciliabule conciliabulelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z