concilia definitie

CONCILIÁ vb. I. tr. A soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord, a împăca. [Pron. -li-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < lat., it. conciliare, cf. fr. concilier]. verb tranzitivconcilia

CONCILIÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord. 2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. (<fr. concilier, lat. conciliare) verb tranzitivconcilia

conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind) verb tranzitivconcilia

concilià v. 1. a pune de acord persoane de diferite opiniuni, interese sau c1ase; 2. a acorda lucruri ce sunt sau par contrare 3. a câștiga, a atrage: talentele sale îi conciliază favoarea tuturor; 4. a se învoi, a se împăca. verb tranzitivconcilià

CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. verb tranzitivconcilia

CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Tranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. – Pronunțat: -li-a. verb tranzitivconcilia

*conciliéz v. tr. (lat. conciliare). Împac persoane cu ideĭ saŭ cu interese opuse orĭ lucrurĭ care par contrariĭ. Atrag, cîștig: talentele luĭ îĭ conciliază favoarea tuturor. verb tranzitivconciliez