concediu definitie

CONCÉDIU, concedii, s. n. Interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta munca, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită. Concediu de odihnă. Concediu medical. [Var.: (înv.) congédiu s. n.] – Cf. fr. congé. substantiv neutruconcediu

CONCÉDIU s. n. interval de timp în care angajații sunt scutiți, în temeiul legii, de a presta muncă. (<concedia, după fr. congé) substantiv neutruconcediu

concediu, concedii s. n. (intl.) perioadă de detenție. substantiv neutruconcediu

*congédiŭ n. (d. fr. congé, vfr. congié și verbu congédier, a congedia, d. lat. commeatus, congediŭ militar [de unde s´a făcut comiatu, comjé, apoĭ congé], d. meare, a merge. V. im-per-mea-bil). Permisiune de a lipsi: congediŭ de o lună, ĭaŭ, cer congediŭ pe o lună. Liberare din serviciŭ. – Fals concediŭ. substantiv neutrucongediŭ

concédiu [diu pron. dyu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-) substantiv neutruconcediu

concediu n. 1. permisiune de a se retrage sau de a lipsi: concediu de o lună; 2. act prin care un chiriaș sau un proprietar declară încetarea șederii într’o casă. substantiv neutruconcediu

CONCÉDIU, concedii, s. n. Interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta munca, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită. Concediu de odihnă. Concediu medical. [Var.: (înv.) congédiu s. n.] – Cf. fr. congé. substantiv neutruconcediu

CONCÉDIU, concedii, s. n. Drept al tuturor oamenilor muncii de a lipsi un timp determinat de Ia serviciu pentru odihnă, îngrijirea sănătății etc., primind în acest interval toate drepturile care li se cuvin. V. vacanță. Concediu de odihnă. Concediu medical. Concediu de studii. – Variantă: (învechit) congédiu (CARAGIALE, O. VII 262, CONTEMPORANUL, VIII 288) s. n. substantiv neutruconcediu

*concediéz, concédiŭ, V. congediez, congediŭ. substantiv neutruconcediez