reduceri si promotii 2018
Definitie conac - ce inseamna conac - Dex Online

conac definitie

CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. substantiv neutru conac

conác n., pl. e (turc. konak, popas, d. konmak, a mînca, a poposi; ngr. konáki, alb. bg. konák). Stațiune, popas, loc de oprire (han, stațiune postală [odinioară] ș. a.). Rezidența unuĭ vizir saŭ unuĭ pașă (V. beĭlic). Rezidența unuĭ ispravnic (V. tact 2). Curtea (casa) boĭeruluĭ la moșie (sud). Timpu zileĭ pe la 9 dimineața și pe la 2 după amează [!] (cînd lucrătoriĭ de la cîmp se odihnesc). Distanța între doŭă conace (loc saŭ timp): cale de treĭ conace, ziŭa de muncă are treĭ conace (de la 4-9, de la 9-2 și 2-7). A face conac, a poposi. V. mansiune. substantiv neutru conac

conác s. n., pl. conáce substantiv neutru conac

CONÁC, conace și conacuri, s. n. I. 1. (În orînduirea feudală și capitalistă) Casă (adesea și curte) boierească la țară, pe o moșie. La vreo sută de pași se afla ve­chiul conac, vast, scund, bătrîn, înfipt parcă pe jumătate în pămînt. REBREANU, R. I 80. Casele, ca aparență exte­rioară și ca înfățișare interioară, erau curate conace. MACEDONSKI, O. IV 117. ◊ Fig. Cu fruntea-n țărînă cona­cele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. 2. (Învechit, cu sensul reieșind din determinări) Reședință a unui ispravnic sau subprefect. Conacul isprăvniciei. DELAVRANCEA, S. 175. Unde și unde, răsare cîte-o clădire mai de seamă:... conacul subprefecturii, cazarma. VLAHUȚĂ, O. A. III 147. 3. (Învechit) Reședință a unui vizir sau pașă. După aceea a venit o succesiune de detronări și de măceluri în conacele sultanilor și vizirilor. ODOBESCU, S. III 374. Ducîndu-se la conacul său, [Ali-Gean-Hogea] fu oprit în cale de un romîn. BĂLCESCU, O. II 43. II. (Învechit și popular) 1. Loc de popas; popas. într-o. poiană mică, așternută cu o iarbă scurtă... îmi așezai conacul meu de zi. HOGAȘ, M. N. 58. De cu zorile... [căruța] s-a pornit de la conacul de noapte. ODOBESCU, S. III 16. 2. Distanță (valorînd cam două poște) de la un loc de popas la altul. Aruncă buzduganul cale de trei conace. ISPIRESCU, L. 87. Ia siliți De vă porniți Și pe Dunăre vîsliți Cale de vro trei conace. TEODORESCU, P. P. 565. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. Vreme ca de-un conac s-au frămîntat în primejdie de moarte pînă s-au văzut dincolo. SANDU-ALDEA, U. P. 123. Mi-e puicuța cam departe; De-ar fi noaptea trei conace, M-aș duce și m-aș întoarce, Dar mi-e noaptea d-un conac, Nu știu, frate, ce să fac ! TEODORESCU, P. P. 317. substantiv neutru conac

conác (conáce), s. n.1. Oprire, popas, haltă. – 2. Perioadă de timp, etapă. – 3. Han, loc de popas. – 4. Reședința oficială a solilor turci pe lîngă domnii Moldovei și Munteniei. – 5. Reședința unei autorități sau societăți oficiale. – 6. Reședință, casă boierească. – 7. Casă izolată, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de muncă, corespunzînd intervalului dintre două mese, timp în care se lucrează fără întrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul întîi de dimineață, conacul al doilea (la prînz), cina de seară. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Șeineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak.Der. conăci, vb. (a se opri, a poposi; a găzdui, a hrăni); conăceală, s. f. (oprire, popas); conăcar, s. m. (dregător însărcinat cu organizarea găzduirii domnitorului sau a dregătorilor în misiune; flăcău care îl însoțește pe mire la nunțile populare), în cel de al doilea sens confundîndu-se cu colăcer sau colăcar; conacciu, s. m. (persoană însărcinată cu găzduirea domnitorului), din tc. konakçi (Șeineanu, II, 144). substantiv neutru conac

cúrte f. (lat. cohors, cors și cŭrtis, rudă cu hortus, grădină, adică „îngrăditură”; it. sp. pg. corte, pv. vfr. cort, nfr. cour; ngr. kúrti, alb. kurt. V. grădină). Loc îngrădit, ogradă (vest): curtea caseĭ. Locuință (rezidență) de suveran. Familia și curteniĭ unuĭ suveran: curtea regală. Rezidența boĭeruluĭ la țară (în Munt. Olt. și conac). Tribunal înalt: curte de apel, de casațiune. Edificiu acestuĭ tribunal. Fig. Atențiune dată femeilor p. a le cîștiga favoarea: a face curte. V. bătătură și divan. substantiv neutru curte

*coñác n., pl. urĭ (după numele orașuluĭ Cognac din Francia, celebru pin [!] rachiurĭ). Un fel de rachiŭ făcut din vin și care are coloarea [!] ceaĭuluĭ. V. rom. substantiv neutru coñac

CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. substantiv neutru conac

conac n. 1. od., loc de popas și de mas, stație de poștă: ordine strașnice pentru călesci, cai de poștă și conace GHICA; 2. reședința unui vizir sau pașă (od. și în cele două capitale ale țarii): la conac căĭ aducea, la conac lângă geamie POP.; 3. reședința unui ispravnic (spre deosebire de taht); 4. casă boie¬rească (la o moșie); 5. han, gazdă (de mas noaptea), loc de oprire (spre a mânca și a se odihni): a face conac, a poposi; 6. distanța între două stații de poștă: cale de trei conace ISP.; 7. intervalul de timp corespunzător, o jumătate de zi: poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul la amiazi și celalt la asfințitul soarelui. [Turc. KONAK: sensurile 3—7 sunt încă populare, iar înțelesul primitiv subzistă în formele derivate]. substantiv neutru conac

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului conac

conac   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conac conacul
plural conace conacele
genitiv-dativ singular conac conacului
plural conace conacelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z