compunere definitie
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. substantiv feminin compunere
COMPÚNERE s.f. 1. Acțiunea de a compune și rezultatul ei; alcătuire. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a două cuvinte care formează un cuvânt nou. 4. Lucrare școlară asupra unei teme. [< compune]. substantiv feminin compunere
COMPÚNERE s. f. 1. acțiunea de a compune. 2. bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare școlară scrisă asupra unei teme; compoziție (6). (<compune) substantiv feminin compunere
*compúnere f. Compozițiune. substantiv feminin compunere
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri substantiv feminin compunere
compunere f. lucrare de a compune și rezultatul ei: compozițiune. substantiv feminin compunere
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. substantiv feminin compunere
COMPÚNERE, compuneri, s. f. Acțiunea de a compune și rezultatul ei. 1. Alcătuire, îmbinare, combinare. 2. (Concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. Mi s-a prilejit a face... cîteva cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169. 3. Lucrare școlară asupra unei teme (date sau alese). Compunere liberă. substantiv feminin compunere
*compún, -pús, a -púne v. tr. (lat. com-póno, -pónere. V. pun). Formez un întreg din maĭ multe părțĭ. Produc, creez, inventez: a compune cîntece. Adun literele ca să formez cuvinte la tipar. (V. zețuĭesc). Mec. Formez rezultanta forțelor mecanice. verb tranzitiv compun
COMPÚNE vb. III. tr. 1. A alcătui, a forma un întreg. ♦ refl. A consta, a fi alcătuit din... 2. A crea, a face o operă artistică (literară, muzicală etc.). [P.i. compún, perf.s. -usei, conj. -nă, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer]. verb tranzitiv compune
COMPÚNE vb. I. tr. 1. a alcătui, a forma un întreg. 2. a crea, a elabora o operă literară, muzicală etc. II. refl. a consta, a fi alcătuit din... (<lat. componere) verb tranzitiv compune
compúne (compún, ús), vb. – 1. A forma, a alcătui un întreg. – 2. A crea, a scrie, a redacta o operă. Lat. componere (sec. XIX), cu sensurile fr. composer și cu conjug. rom. a pune. – Der. compunere, s. f.; compoziție, s. f., din fr. composition; compozitor, s. m., din fr. compositeur; compozant, s. n., din fr. composant; descompune, vb., format pe baza fr. dècomposer; descompunere, s. f. verb tranzitiv compune
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). verb tranzitiv compune
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús verb tranzitiv compune
compune v. 1. a forma un tot din mai multe părți; 2. în mecanică: a forma rezultanta forțelor; 3. în tipografie: a aduna caracterele spre a forma vorbe; 4. a produce, a crea: compun versuri, o arie de muzică; 5. a lucra la o operă literară. verb tranzitiv compune
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). verb tranzitiv compune
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui, a face un întreg. Aceste cărți compun biblioteca mea. Refl. (Despre un întreg) A consta, a fi alcătuit din... Organismele animale și cele vegetale se compun din celule. ▭ Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini... NEGRUZZI, S. I 96. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură... compusă de un județ și... doisprezece pîrgari. BĂLCESCU, O. II 14. 2. (Cu privire la opere literare, muzicale etc.) A crea, a scrie, a redacta. Poezie compusă în cinstea silei de 23 August. ▭ Parc-ai fi mers acolo ca să compui o carte, Iar nu ca să te bucuri cu lumea dimpreună. ALEXANDRESCU, P. 92. [Dimitrie Cantemir] compuse un tractat in limba rusească, care a rămas manuscript. NEGRUZZI, S. II 153. – Forme gramaticale: perf. s. compusei, part. compus. verb tranzitiv compune
a compune melodii mari expr. (intl.) a denunța pe toată lumea. verb tranzitiv acompunemelodiimari
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului compunere
| compunere substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | compunere | compunerea |
| plural | compuneri | compunerile | |
| genitiv-dativ | singular | compuneri | compunerii |
| plural | compuneri | compunerilor | |