compromis definitie
compromís s. n., pl. compromísuri adjectiv compromis
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. adjectiv compromis
*compromít, -ís, a -íte v. tr. (lat. compromittere. V. trimet). Expun, periclitez, vátăm: a compromite interesele, sănătatea, reputațiunea, recolta. V. refl. Îmĭ perd [!] reputațiunea. adjectiv compromit
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. adjectiv compromis
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. (Despre persoane) Cu reputația pătată; discreditat. Negustor compromis. adjectiv compromis
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. substantiv neutru compromis
COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis]. substantiv neutru compromis
COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis) substantiv neutru compromis
*compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin [!] care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune). substantiv neutru compromis
compromis n. 1. act prin care cineva își supune cauza la judecata unui arbitru; 2. Gram. combinarea sau fuziunea a doi termeni sinonimi: ciuhurez e un compromis din ciuh și hurez. substantiv neutru compromis
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. substantiv neutru compromis
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări, pe renunțări reciproce. Adică, iar compromisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală in tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126. substantiv neutru compromis
*compromít, -ís, a -íte v. tr. (lat. compromittere. V. trimet). Expun, periclitez, vátăm: a compromite interesele, sănătatea, reputațiunea, recolta. V. refl. Îmĭ perd [!] reputațiunea. verb tranzitiv compromit
COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere. verb tranzitiv compromite
COMPROMÍTE vb. III. 1. tr., refl. A (se) pune într-o situație critică, într-o lumină nefavorabilă; a (se) discredita. 2. tr. A primejdui; a strica, a distruge. [P.i. compromít, perf.s. -isei, part. -is. / < lat. compromittere, cf. fr. compromettre]. verb tranzitiv compromite
COMPROMÍTE vb. I. tr., refl. a face să(-și) piardă buna reputație; a (se) discredita. II. tr. a primejdui; a distruge, a zădărnici. (<lat. compromittere, fr. compromettre) verb tranzitiv compromite
compromíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compromít, 1 pl. compromítem; conj. prez. 3 să compromítă; part. compromís verb tranzitiv compromite
compromite v. 1. a pune în pericol: a compromite reputațiunea; 2. a expune la neplăceri, la încurcături: l’a compromis; 3. a-și expune onoarea, creditul. verb tranzitiv compromite
COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere. verb tranzitiv compromite
COMPROMÍTE, compromít, vb. III. Tranz. 1. A-l pune (pe cineva) într-o lumină nefavorabilă, a face să-și piardă buna reputație, a da de rușine; a discredita. Nu te mai iau... cu mine. Mă campromiți. C. PETRESCU, C. V. 116. Nu-și va ierta toată viața asemenea slăbiciune, care l-a compromis în așa hal. BART, E. 214. Să vedem și noi dacă faptul căsătoriei și traiului Ancei cu Dragomir e o așa de mare absurditate, încît să compromită toată piesa. GHEREA, ST. CR. II 256. ◊ Refl. Fii serios, Jean. Ne compromitem. SAHIA, N. 100. 2. A primejdui; a strica, a distruge., Seceta poate, compromite recolta. – Forme gramaticale: perf. s. compromisei, part. compromis. verb tranzitiv compromite
A SE COMPROMITE a se face de Ohaba, a se face de pomină / de rahat / de râs, a se înfunda în noroi / în mocirlă. verb tranzitiv asecompromite
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului compromis
| compromis adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | compromis | compromisul | compromisă | compromisa |
| plural | compromiși | compromișii | compromise | compromisele | |
| genitiv-dativ | singular | compromis | compromisului | compromise | compromisei |
| plural | compromiși | compromișilor | compromise | compromiselor | |
| compromis adjectiv | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | compromis | compromisul |
| plural | compromiși | compromișii | |
| genitiv-dativ | singular | compromis | compromisului |
| plural | compromiși | compromișilor | |