reduceri si promotii 2018
Definitie compromis - ce inseamna compromis - Dex Online
Alege sensul dorit: compromis - adjectiv compromis - substantiv neutru

compromis definitie

compromís s. n., pl. compromísuri adjectiv compromis

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. adjectiv compromis

*compromít, -ís, a -íte v. tr. (lat. compromittere. V. trimet). Expun, periclitez, vátăm: a compromite interesele, sănătatea, reputațiunea, recolta. V. refl. Îmĭ perd [!] reputațiunea. adjectiv compromit

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. adjectiv compromis

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. (Despre per­soane) Cu reputația pătată; discreditat. Negustor com­promis. adjectiv compromis

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. substantiv neutru compromis

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis]. substantiv neutru compromis

COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis) substantiv neutru compromis

*compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin [!] care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune). substantiv neutru compromis

compromis n. 1. act prin care cineva își supune cauza la judecata unui arbitru; 2. Gram. combinarea sau fuziunea a doi termeni sinonimi: ciuhurez e un compromis din ciuh și hurez. substantiv neutru compromis

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. substantiv neutru compromis

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări, pe renunțări reciproce. Adică, iar com­promisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală in tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126. substantiv neutru compromis

*compromít, -ís, a -íte v. tr. (lat. compromittere. V. trimet). Expun, periclitez, vátăm: a compromite interesele, sănătatea, reputațiunea, recolta. V. refl. Îmĭ perd [!] reputațiunea. verb tranzitiv compromit

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere. verb tranzitiv compromite

COMPROMÍTE vb. III. 1. tr., refl. A (se) pune într-o situație critică, într-o lumină nefavorabilă; a (se) discredita. 2. tr. A primejdui; a strica, a distruge. [P.i. compromít, perf.s. -isei, part. -is. / < lat. compromittere, cf. fr. compromettre]. verb tranzitiv compromite

COMPROMÍTE vb. I. tr., refl. a face să(-și) piardă buna reputație; a (se) discredita. II. tr. a primejdui; a distruge, a zădărnici. (<lat. compromittere, fr. compromettre) verb tranzitiv compromite

compromíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compromít, 1 pl. compromítem; conj. prez. 3 să compromítă; part. compromís verb tranzitiv compromite

compromite v. 1. a pune în pericol: a compromite reputațiunea; 2. a expune la neplăceri, la încurcături: l’a compromis; 3. a-și expune onoarea, creditul. verb tranzitiv compromite

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere. verb tranzitiv compromite

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. Tranz. 1. A-l pune (pe cineva) într-o lumină nefavorabilă, a face să-și piardă buna reputație, a da de rușine; a discredita. Nu te mai iau... cu mine. Mă campromiți. C. PETRESCU, C. V. 116. Nu-și va ierta toată viața asemenea slăbiciune, care l-a compromis în așa hal. BART, E. 214. Să vedem și noi dacă faptul căsătoriei și traiului Ancei cu Dragomir e o așa de mare absurditate, încît să compromită toată piesa. GHEREA, ST. CR. II 256. ◊ Refl. Fii serios, Jean. Ne compromitem. SAHIA, N. 100. 2. A primejdui; a strica, a distruge., Seceta poate, compromite recolta. – Forme gramaticale: perf. s. compromisei, part. compromis. verb tranzitiv compromite

A SE COMPROMITE a se face de Ohaba, a se face de pomină / de rahat / de râs, a se înfunda în noroi / în mocirlă. verb tranzitiv asecompromite

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului compromis

compromis   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compromis compromisul
plural compromisuri compromisurile
genitiv-dativ singular compromis compromisului
plural compromisuri compromisurilor
compromis   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compromis compromisul compromi compromisa
plural compromiși compromișii compromise compromisele
genitiv-dativ singular compromis compromisului compromise compromisei
plural compromiși compromișilor compromise compromiselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z