compozit definitie

COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu foi de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. adjectiv compozit

*compózit, -ă adj. (lat. com-pósitus, compus). Arh. Ordin compozit, un ordin compus din cel corintian și cel ionic. adjectiv compozit

COMPOZÍT adj. Făcut, compus din elemente disparate. ◊ Ordin compozit (și s.n.) = ordin arhitectonic folosit de romani, caracterizat prin capitelul care reunește voluta ionică cu frunza de acant din capitelul corintic. [Cf. fr. composite, lat. compositus]. adjectiv compozit

COMPOZÍT, -Ă adj. I. alcătuit din elemente sau materiale diferite. ♦ ordin ~ (și s. n.) ordin arhitectonic la romani, care îmbină capitelul corintic cu voluta ionică. II. s. n. pl. (tehn.) materiale care reunesc elemente diferite într-un singur produs. (< fr. composite, lat. compositus) adjectiv compozit

compozít adj. m., pl. compozíți; f. compozítă, pl. compozíte adjectiv compozit

compozit a. și n. unul din cele 5 ordine de arhitectură, compus din corintian și ionic. adjectiv compozit

COMPOZÍT, -Ă, compozite, adj. Alcătuit din elemente felurite, disparate. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și foi de acant, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintian.COMPOZIT adjectiv compozit

COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. adjectiv compozit

COMPOZÍTE s.f.pl. Compozee. [Sg. -tă. / < fr. composites]. adjectiv compozite

COMPOZÍTE s. f. pl. compozee. (< germ. Kompositen) adjectiv compozite

COMPOZÍTE s. f. pl. Compozee. adjectiv compozite