completiv definitie

COMPLETÍV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif]. adjectivcompletiv

COMPLETÍV, -Ă adj. care complinește. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de complement pe lângă verbul din regentă. (< lat. completivus, fr. complétif) adjectivcompletiv

*completív, -ă adj. (lat. completivus). Care servește ca complement: propozițiune completivă. adjectivcompletiv

completív adj. m., pl. completívi; f. completívă, pl. completíve adjectivcompletiv

completiv a. care servă de complement: propoțiune completivă. adjectivcompletiv

COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. adjectivcompletiv

COMPLETÍVĂ, completive, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. adjectivcompletivă