completare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimecompletare
- Vezi aici mai multe rimecompletare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuco
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucom
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
COMPLETÁRE s.f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Ceea ce se adaugă pentru completare. [Var. complectare s.f. / < completa]. substantiv feminincompletare
COMPLETÁRE s. f. acțiunea de a completa. ◊ ceea ce se adaugă pentru completare. (< completa) substantiv feminincompletare
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri substantiv feminincompletare
COMPLETÁRE, completări, s. f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ Ceea ce se adaugă pentru a completa. ♦ Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. [Var.: complectáre s. f.] – V. completa. substantiv feminincompletare
COMPLETÁRE, completări, s. f. Acțiunea de a completa; întregire, împlinire. (Concretizat) Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, menit să completeze programul. – Variantă: complectáre s. f. substantiv feminincompletare
COMPLETÁ vb. I. tr. A întregi (un lucru incomplet). [Var. complecta vb. I. / < fr. compléter]. verb tranzitivcompleta
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză verb tranzitivcompleta
completá v. a (se) face complet. verb tranzitivcompleta
COMPLETÁ, completéz, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. verb tranzitivcompleta
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. verb tranzitivcompleta
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi un lucru care nu este complet, a adăuga ceea ce-i lipsește pentru a fi complet. Viața ne învață că numai experiența conducătorilor nu este suficientă pentru a conduce just, că experiența conducătorilor trebuie completată cu experiența maselor, cu experiența poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Am pierdut... din vedere să completez descrierea năcazului meu, după ce am rămas fără cai. SADOVEANU, Z. C. 31. Cu acești mari domni, Mircea și Alexandru, se încheie această epocă [a întemeierii Principatelor]. Ei completară instituțiile țării lor. BĂLCESCU, O. II 13. – Variantă: complectá vb. I. verb tranzitivcompleta
*completéz v. tr. (fr. completer). Fac complet, întregesc: a completa o sumă. – Fals -ctez. verb tranzitivcompletez
a-și completa efectele expr. (mil., iron.) a fura bunurile unui coleg de dormitor. verb tranzitivașicompletaefectele
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicompletare
| completare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | completare | completarea |
| plural | completări | completările | |
| genitiv-dativ | singular | completări | completării |
| plural | completări | completărilor | |