complement definitie

COMPLEMÉNT s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva (spre completare); complinire, adaos. ♦ (Mat.) Unghi care împreună cu unghiul dat însumează 90 substantiv neutrucomplement

COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul normal și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. substantiv neutrucomplement

complemént (compleménte), s. n. – Ceea ce se adaugă la ceva, complinire. – Var. compliment. Fr. complément. Var. este vulgarism, datorat confuziei cu compliment, s. n. (cuvînt de laudă, măgulire), din fr. compliment, cf. mr. compliment, din ngr. ϰομπλιμέντα. – Der. complementar, adj. substantiv neutrucomplement

COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi. complementul unui număr = număr care se obține prin scăderea unui alt număr inițial. ◊ (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 90°. 2. parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexină. (< fr. complément, lat. complementum) substantiv neutrucomplement

*complemént n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plére, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceĭa ce adaugĭ unuĭ lucru ca să-l completezĭ (umplutură): complementu uneĭ sume. Gram. Orĭ-ce cuvînt care completează înțelesu altuĭa: complement direct. Geom. Ceĭa ce lipsește unuĭ unghĭ ascuțit ca să egaleze unu drept. – Fals compliment, care înseamnă alt-ceva. substantiv neutrucomplement

complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte substantiv neutrucomplement

complement n. 1. ceea ce servă a completa; 2. Gram. vorbă dependentă de alta sau care servă a preciza: complement direct. substantiv neutrucomplement

COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. substantiv neutrucomplement

COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi, spre a-l face complet; complinire. ◊ Complementul unui unghi = unghiul care trebuie să se adauge altui unghi spre a obține un unghi drept. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. Complement direct, in­direct, circumstanțial. ◊ Complement de agent = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv. substantiv neutrucomplement