complect definitie

*complét, -ă adj. (fr. complet, d. lat. com-plétus, part. d. com-plére, a umplea. V. plin). Întreg, terminat, deplin. Adv. De tot, în întregime. – Fals complect (rus. kompléktnyĭ). adjectivcomplet

COMPLÉT², -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. adjectivcomplet

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet. adjectivcomplect

*1) compléct n., pl. urĭ și e (din cuplet, cum s´a zis întîĭ, adică „păreche” [!] [supt infl. luĭ complect 2], că, în ainte [!] de introducerea dansurilor în păreche, Româniĭ nu dansaŭ de cît hora, care e maĭ cuviincĭoasă. V. cuplet). Munt. Pop. Bal de mahala. adjectivcomplect

*2) compléct adj. V. complet. adjectivcomplect

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet². adjectivcomplect

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet. adjectivcomplect