complace definitie

*complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale. verbcomplac

COMPLÁCE vb. III. v. complăcea. verbcomplace

COMPLÁCE vb. III. v. complăcea. verbcomplace

complace v. a face pe voie spre a plăcea cuiva (AL.). verbcomplace

COMPLÁCE vb. III v. complăcea. verbcomplace

COMPLÁCE vb. III v. complăcea. verbcomplace

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con¹- + plăcea (după fr. complaire). verbcomplăcea

COMPLĂCEÁ vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complác, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere]. verbcomplăcea

COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire) verbcomplăcea

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con¹- + plăcea (după fr. complaire). verbcomplăcea

!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút verbcomplăcea

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con¹- + plăcea (după fr. complaire). verbcomplăcea

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. R e f l. A se simți bine într-o situație, a găsi o mulțumire completă în ceva; a se mulțumi cu o anumită situație. Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. – Variantă: compláce vb. III. verbcomplăcea

COMPLĂCÉRE s. f. (Învechit) Amabilitate, com­plezență. Amelio, contez pe complăcerea ta, ca să faci... podoaba adunării. NEGRUZZI, S. III 172. verbcomplăcere