comite definitie
- Vezi aici mai multe sinonimecomite
- Vezi aici mai multe rimecomite
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuco
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucom
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cute
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuite
CÓMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat. comes, it. comite]. substantiv masculincomite
CÓMITE1 s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite) substantiv masculincomite
*cómite m. (lat. cómes, cómitis, tovarăș. V. comis, conte). Rar. Conte. Șef de comitat. substantiv masculincomite
cómite1 s. m., pl. cómiți substantiv masculincomite
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís substantiv masculincomite
còmite m. conte: comiții Ardealului BĂLC. substantiv masculincòmite
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. substantiv masculincomite
CÓMITE1, comiți, s. m. (învechit) Conducător administrativ al unui comitat. Sfatul, care era întocmit de Basta mai mult de oameni siguri ai lui, aprobă această părere a comitelui Tomaso Cauriolo. BĂLCESCU, O. II 311. substantiv masculincomite
*comít, -ís, a -íte v. tr. (lat. com-mittere, a încredința, d. cum-, împreună și mittere, a trimete [!]; fr. commettre, a comite. V. trimet). Fac un răŭ: a comite o greșală, o crimă. verb tranzitivcomit
COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre]. verb tranzitivcomite
COMÍTE2 vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere) verb tranzitivcomite
comite v. a face, a făptui (mai ales ceva rău): a comite o greșală, o crimă. verb tranzitivcomite
comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141). verb tranzitivcomite
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere. verb tranzitivcomite
COMÍTE2, comít, vb. III. Tranz. (De obicei cu privire la o faptă rea, o greșeală) A face, a săvîrși, a făptui. Comisese o sumă de orori. C. PETRESCU, C. V. 98. Voi, cei ce-n lume ați comis păcate, Lăsați-vă năravul la intrare. TOPÎRCEANU, B. 95. Inima ta de cetățean le lasă să comiți o asemenea scamatorie. în banii statului? ALECSANDRI, T. 769. verb tranzitivcomite
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicomite
| comite substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | comite | comițând |
| plural | comite | comiți | |
| genitiv-dativ | singular | comitere | comit |
| plural | comis | comite | |
| comite substantiv masculin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)comite | comitere | comis | comițând | singular | plural | ||
| comițând | comiteți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | comit | (să)comit | comiteam | comisei | comisesem | |
| a II-a (tu) | comiți | (să)comiți | comiteai | comiseși | comiseseși | ||
| a III-a (el, ea) | comite | (să)comiteai | comitea | comise | comisese | ||
| plural | I (noi) | comitem | (să)comitem | comiteam | comiserăm | comiseserăm | |
| a II-a (voi) | comiteți | (să)comiteți | comiteați | comiserăți | comiseserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | comit | (să)comită | comiteau | comiseră | comiseseră | ||