Alege sensul dorit: comis -adjectiv comis -substantiv masculin comis -substantiv neutru comis -temporar

comis definitie

COMÍS, -Ă, comiși, -se, adj. v. COMÍTE. – [DEX '98] adjectivcomis

COMÍS s.m. Comis-voiajor = reprezentant al unei firme particulare care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri. [< fr. commis(voyageur)]. substantiv masculincomis

cómis (-și), s. m. – Dregător. – Mare comis, în vechea organizare socială, boier de rangul doi, mare dregător, care avea în sarcina sa grajdurile domnești și organizarea paradelor militare de Bobotează și de Sfîntul Gheorghe. Participa la sfatul domnesc și era singurul boier de rangul doi care purta calpac de zibelină, ca boierii de prim rang. Avea în subordine un comis al doilea, boier de rangul patru, și un comis al treilea, boier de rangul cinci. Din 1812 nu s-a mai bucurat de monopolul cumpărării de furaje pentru armată. Lat. comes, prin intermediul ngr. ϰόμης, cf. sl. komisŭ (Vasmer, Gr., 80). Reprezintă ceea ce era comes stabuli în organizarea medievală a Occidentului. – Der. comisoaie, s. f. (nevastă de comis); comișie, s. f. (înv., dregătoria marelui comis); comișel, s. m. (rîndaș de cai). substantiv masculincomis

cómis m. (mgr. kómis, d. lat. cómes, conte. V. comite). Vechĭ. Boĭer mare (între stolnic și clucer), care îngrijea de grajdurile domnuluĭ; pe urmă, boĭer onorific cu acest rang. – Și cómes (d. lat.), guvernator, hatman (Cant. Dos.). V. rahtivan. substantiv masculincomis

comis m. od. 1. (Marele), boier însărcinat cu îngrijirea grajdurilor domnești; 2. rang de boierie. [Gr. bizantin KÓMIS, din lat. COMES (STABULI), mai marele grajdului (de unde și fr. connétable)]. substantiv masculincomis

CÓMIS, comiși, s. m. Mare dregător în Moldova și în Țara Românească, în Evul Mediu, care avea în grija sa caii și grajdurile Curții domnești, precum și aprovizionarea cu furaje. – Din ngr. kómis. substantiv masculincomis

CÓMIS1, comiși, s. m. (Învechit și arhaizant) Boier de divan care avea în sarcina sa grajdurile domnești. Comisul Huni și postelnicul Hrîncu îl tîrîră afară din luptă. DELAVRANCEA, A. 9. În rînd cu acestea veneau grajdurile, ambarele și șoaprele cu toate tacîmurile de drum, sub îngrijirea comișilor. ODOBESCU, S. A. 130. L-a făcut comis mai dăunăzi. ALECSANDRI, T. I 34. substantiv masculincomis

comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri substantiv masculincomis-voiajor

COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. substantiv masculincomis-voiajor

COMÍS s. n. confiscare de bunuri. (< fr. commis) substantiv neutrucomis

COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. substantiv neutrucomis

cómis1 (rang boieresc) s. m., pl. cómiși temporarcomis

comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri temporarcomis

*comít, -ís, a -íte v. tr. (lat. com-mittere, a încredința, d. cum-, împreună și mittere, a trimete [!]; fr. commettre, a comite. V. trimet). Fac un răŭ: a comite o greșală, o crimă. temporarcomit

COMÍS2, comiși, s. m. (Comerț; franțuzism) Angajat comercial. Compus: (în societatea burgheză) Comis-voiajor = funcționar comercial care călătorește pentru a obține comenzi de mărfuri. La a doua întîlnire a apărut într-o redingotă mai absurdă ca hainele de comis-voiajor de la început. C. PETRESCU, C. V. 277. temporarcomis

*comis călător (fals voĭajór) m. (fr. commis, funcționar [d. lat. commissus, delegat] și călător, fr. voyageur). Funcționar comercial care călătorește p. casa în serviciu căreĭa este. temporarcomiscălător

*comít, -ís, a -íte v. tr. (lat. com-mittere, a încredința, d. cum-, împreună și mittere, a trimete [!]; fr. commettre, a comite. V. trimet). Fac un răŭ: a comite o greșală, o crimă. verb tranzitivcomit

COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre]. verb tranzitivcomite

COMÍTE2 vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere) verb tranzitivcomite

comite v. a face, a făptui (mai ales ceva rău): a comite o greșală, o crimă. verb tranzitivcomite

comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite.Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141). verb tranzitivcomite

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere. verb tranzitivcomite

COMÍTE2, comít, vb. III. Tranz. (De obicei cu privire la o faptă rea, o greșeală) A face, a săvîrși, a făptui. Comisese o sumă de orori. C. PETRESCU, C. V. 98. Voi, cei ce-n lume ați comis păcate, Lăsați-vă năravul la intrare. TOPÎRCEANU, B. 95. Inima ta de cetățean le lasă să comiți o asemenea scamatorie. în banii statului? ALEC­SANDRI, T. 769. verb tranzitivcomite

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicomis

comis  adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comis comisul
plural comiși comișii
genitiv-dativ singular comis comisului
plural comiși comișilor
comis  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comis comisul comi comisa
plural comiși comișii comise comisele
genitiv-dativ singular comis comisului comise comisei
plural comiși comișilor comise comiselor
comis  adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comis comisul
plural comiși comișii
genitiv-dativ singular comis comisului
plural comiși comișilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z