COMBINÁȚIE s.f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ Reacție prin care se unesc elemente chimice și se formează un corp compus, cu alte proprietăți fizice și chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinațiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio]. substantiv feminincombinație
COMBINÁȚIE s. f. 1. reunire, îmbinare, combinare. 2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice. 3. (fam.) aranjament, plan; calcul. ( substantiv feminincombinație
combinație, combinații s. f. 1. (deț.) schimb de țigări efectuat între deținuți. 2. aranjament; înțelegere. substantiv feminincombinație
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-) substantiv feminincombinație
COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis. substantiv feminincombinație
COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. Dumbrava minunată» [de M. Sadoveanu] este... una din cele mai încîntătoare combinații de realitate și poezie. IBRĂILEANU, S. 3. 2. (Adesea determinat prin «chimică») Unire a două corpuri chimice care, printr-o reacție, dă naștere unui alt corp compus. Apa este o combinație de oxigen și hidrogen. ▭ Nici o combinație chimică nu se petrece în natură atit de simplu cum o ilustrează experiența de laborator și am aștepta în zadar să zărim cu ochhd liber apariția bazelor și acizilor, semnalată instantaneu de înroșirea sau înălbăstrirea hîrtiei de turnesol. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/1. 3. (Familiar) Aranjament, plan. V. calcul, manevră. Am plecat de la ziar pe chestii de principii. Arh o combinație mai bună. Facem un ziar nou. C. PETRESCU, C. V. 157. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva în vederea unei activități (de obicei de ordin comercial). Proprietarii de terenuri au intrat, pe termene scurte, în combinație cu tot felul, de aventurieri. BOGZA, A. Î. 70. – Pronunțat: -ți-e-. substantiv feminincombinație
*combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice. – -áție și -áre. substantiv feminincombinațiune
combinați(un)e f. 1. împreunarea sau așezarea lucrurilor într’o ordine determinată: combinațiune de colori; 2. fig. măsuri luate pentru a reuși; 3. Chim. unire intimă a două sau a mai multor corpuri spre a forma un corp nou: apa rezultă dintr’o combinațiune a hidrogenului cu oxigenul. substantiv feminincombinațiune
combinație | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | combinație | combinația |
plural | combinații | combinațiile | |
genitiv-dativ | singular | combinații | combinației |
plural | combinații | combinațiilor |