combina definitie
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne substantiv feminin combină
COMBÍNĂ s.f. Mașină de lucru care îndeplinește simultan mai multe operații. ♦ Mașină agricolă care execută simultan atât lucrările de secerat, cât și pe cele de treierat. ♦ Mașină care execută în același timp tăierea și încărcarea cărbunilor. [Pl. -ne, var. combaină s.f. / < engl. combine, rus. kombain]. substantiv feminin combină
COMBÍNĂ s. f. mașină de lucru complexă care efectuează simultan mai multe operații. ◊ ~ muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun. substantiv feminin combină
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. substantiv feminin combină
COMBÍNĂ, combine, s. f. 1. Mașină complexă, de obicei acționată de un tractor, folosită ca mijloc perfecționat de muncă înagricultura mecanizată, care îndeplinește simultan mâi multe operații: seceratul, treieratul și selecționatul recoltei, adunînd boabele în saci, iar paiele în grămezi; părțile ei principale sînt: un aparat de tăiat, vîrtelniță, transportor, ventilator și site. Triumfătoare intră-n lan combina. BANUȘ, în POEZ. N. 46. 2. Mașină care execută simultan munca de tăiere a straturilor carbonifere, de spargere și de încărcare a cărbunilor. Introducerea combinelor de cărbune, care efectuează simultan tăierea, aruncarea și încărcarea cărbunelui, mecanizarea transportului subteran au dat posibilitatea să se creeze [în U.R.S.S.] mine cu mecanizare complexă cu un înalt nivel al muncii socialiste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 135. substantiv feminin combină
*combín, a -á v. tr. (lat. combíno, -áre, d. con, la un loc, și bini, cîte doĭ. V. îmbin, binar, binoclu). Chim. Amestec: a combina oxigen cu idrogen [!] (V. aliaj). Fig. Unesc, împreun: îmĭ combin puterile. Chibzuĭesc, imaginez (împreun ideile): a combina un plan. verb tranzitiv combin
COMBINÁ vb. I. tr. A îmbina, a împreuna. ♦ tr., refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. [P.i. combín. / < fr. combiner, cf. it., lat. combinare]. verb tranzitiv combina
COMBINÁ vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. ( verb tranzitiv combina
combiná (combín, combinát), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. Fr. combiner. – Der. combinabil, adj.; combinați(un)e, s. f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste); combinezon, s. n., din fr. combinaison; combinagiu, s. m. (Arg., crai, muieratic). verb tranzitiv combina
combina, combin v. r. 1. a avea o relație intimă de durată (cu cineva). 2. a trăi în concubinaj (cu cineva) verb tranzitiv combina
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă verb tranzitiv combina
combinà v. 1. a împreuna mai multe lucruri într’o ordine oarecare; 2. a calcula, a prepara: a combina un atac; 3. a se împreuna, vorbind de două sau mai multe corpuri chimice. verb tranzitiv combinà
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. verb tranzitiv combina
COMBINÁ, combín, vb. I. Tranz. 1. A uni (lucruri diferite), a îmbina, a împreuna, a potrivi. Combin nuanțele de albastru. 2. A uni (corpuri simple) printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. ◊ Refl. Sodiul se combină cu apa. 3. (Familiar) A potrivi în gînd, a plănui, a chibzui. Combina, dispunea și prevedea totul cu precizia unui geniu militar. BART, E. 326. verb tranzitiv combina
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului combina
| combina substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) combina | combinare | combinat | combinând | singular | plural | ||
| combinând | combinați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | combin | (să) combin | combinam | combinai | combinasem | |
| a II-a (tu) | combini | (să) combini | combinai | combinași | combinaseși | ||
| a III-a (el, ea) | combină | (să) combinai | combina | combină | combinase | ||
| plural | I (noi) | combinăm | (să) combinăm | combinam | combinarăm | combinaserăm | |
| a II-a (voi) | combinați | (să) combinați | combinați | combinarăți | combinaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | combină | (să) combine | combinau | combinară | combinaseră | ||