comandir definitie

*comandír m. (rus. komandir, d. fr. commandeur, comandor). Vechĭ. Comandant. Azĭ. Pop. Comandant de gardiștĭ, tist. substantiv masculincomandir

comandír (înv.) s. m., pl. comandíri substantiv masculincomandir

comandir m. comandant (învechit): Tudor Vladimirescu fu comandir de panduri. [Rus. COMANDIRŬ]. substantiv masculincomandir

COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. substantiv masculincomandir

COMANDÍR, comandiri, s. m. (Mil., învechit și popular) Comandant. Caii care fugeau mai tare erau tot cei ai comandirului armatei. MACEDONSKI, O. III 40. Multe însușiri Să aibă se cuvine un vrednic comandir. NEGRUZZI, S. II 191. Era vorbă ca să se mai facă un escadron și un batalion de oșteni, înștiințează-mă, mă rog, băbacă, dacă aceasta s-au făcut și cine sînt comandirii. KOGĂLNICEANU, S. 59. substantiv masculincomandir

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicomandir

comandir  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comandir comandirul
plural comandiri comandirii
genitiv-dativ singular comandir comandirului
plural comandiri comandirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z