comandatură definitie

COMANDATÚRĂ s.f. Comandament (al trupelor germane de ocupație). [Pl. -ri. / < germ. Kommandatur]. substantiv feminincomandatură

COMANDATÚRĂ s. f. comandament (al trupelor germane de ocupație). ( substantiv feminincomandatură

comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri substantiv feminincomandatură

comandatură f. (în timpul ocupației nemțești) guvern militar al unui oraș ocupat de Nemți. substantiv feminincomandatură

COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. substantiv feminincomandatură

COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. (În armata impe­rialistă germană) Comandamentul (1) trupelor de ocupație (care teroriza populația din teritoriile vremelnic ocupate). Îl apucă de umăr și-l îmbrîncește spre comandatură. STANCU, D. 434. S-au produs și alte fapte care au pus în încurcătură comandatura. PAS, Z. IV 25. substantiv feminincomandatură

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicomandatură

comandatură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comandatu comandatura
plural comandaturi comandaturile
genitiv-dativ singular comandaturi comandaturii
plural comandaturi comandaturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z