comandant definitie

COMANDÁNT s.m. Cel care deține comanda (unei unități militare, a unei expediții, a unei nave etc.) [Cf. fr. commandant, it. comandante]. substantiv masculincomandant

COMANDÁNT s. m. cel care deține comanda (unei unități militare, expediții, nave etc.). ( substantiv masculincomandant

*comandánt m. (fr. commandant). Cel ce comandă, cel ce conduce, maĭ ales în armată și în poliție: comandant de escadron. substantiv masculincomandant

comandánt s. m., pl. comandánți substantiv masculincomandant

comandant n. 1. cel ce comandă; 2. șef de batalion sau de escadron; 3. orice ofițer însărcinat cu un comandament: comandant de corp, de piață. substantiv masculincomandant

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. substantiv masculincomandant

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care co­mandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. [Colonelul] se înfurie de douăzeci și patru de ori pe zi; ostaș brav și comandant priceput, dar în perpetuă explo­zie. C. PETRESCU, Î. I 267. ◊ (Ieșit din uz) Comandant al pieții = ofițer care supraveghea serviciul într-o gar­nizoană. În cetate-aici erau, Lîngă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau... Chisălița să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326. substantiv masculincomandant