comanac definitie

COMANÁC s. n. v. comănac¹. substantiv neutrucomanac

COMĂNÁC¹, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul¹ (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec. substantiv neutrucomănac

COMANÁC s. r. v. comănac. substantiv neutrucomanac

COMĂNÁC¹, comănaci, s. m. (Regional) Creangă, ramură. Între comănacii mărului își așeză mărăcinii de jur împrejur, ca pe un cuib de barză. VISSARION, B. 14. substantiv neutrucomănac

comănác (-ce), s. n. – 1. Căciulă, pălărie. – 2. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocși. – 3. (Trans.) Capac, acoperiș. – 4. Creangă, ramură. – Var. cumănac, cămănac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din lat. calamancum „moț, vîrf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, însă această der. prezintă multe dificultăți. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban menționează și sb. kalamank „bonetă” și ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comănăci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil). substantiv neutrucomănac

comănác n., pl. e (sîrb. kalamanak, gen. -nka, d. mlat. calamancum și calamaucum, care e mgr. kalimáfkion, -fka. de unde și istro-rom. cumarac și coromac, pol rut. kalamajka, rus. kalamënok, germ. kalmank, fr. calmande, sp. calamaco. V. camilafcă). Potcapu ordinar al călugărilor simpli. (V. cucullon). Vechĭ. Căcĭulă: dărăbani cu pene de argint la comănace (Cost. I, 265). Căcĭulă împletită (ob. verde) pe care o purtaŭ țăraniĭ, cĭobaniĭ și haĭduciĭ. – În Maram. cu- (Șez. 35, 111). substantiv neutrucomănac

comănác, -e, (comânac), s.n. – 1. Pălărie călugărească, rotundă, fără boruri: „Cal fără țifrășag, / Capu fără comănac” (Bârlea 1924: 13). 2. Copacul cazanului de la horincie (ALR 1956: 249). – Et. nec. (DER, DEX). substantiv neutrucomănac

comănac n. 1. căciulă împletită rotundă a călugărilor: sub icoana afumată a unui sfânt cu comănac EM.; 2. pălărie ce poartă maicile sub văl. [Derivat dela comană: comănacul pe cap corespunde comanei pe acoperișul casei]. substantiv neutrucomănac

COMĂNÁC¹, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul¹ (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec. substantiv neutrucomănac

COMĂNÁC², comănace, s. n. (Astăzi rar; și în forma comanac) 1. Acoperămînt al capului, de formă rotundă, fără baruri, făcut dinpîslă sau din lînă împletită, purtat de călugă-i și călugărițe. Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Vornicul Stroe Leurdeanu, ce-și zvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țara. ODOBESCU, S. I 447. Scotea haine novăcești, De punea călu­gărești, Scotea cuca de Novac Și punea un comănac. ALEC­SANDRI, P. P. 146. Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. Nu pricep cum de i-a trăsnit prin gînd să-și puie capul sub comănac. HOGAȘ, DR. 239. 2. Acoperămînt al capului asemănător cu comana­cul (1), purtat odinioară de bărbați. I-au potrivit platoșă de piele de inorog. I-au așezat pe cap comănac negru rotund din aceeași piele, împodobit cu aripă de gaiță. SADOVEANU,P. 81. Și în cap cu comanac Din nouă funduri de sac. MARIAN, S. 216. 3. Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. Și soțul a început... să juruiastă soției lui șal și feregea de mătasă, și comanac țesut cu fir de aur. SADOVEANU, D. P. 80. – Variantă: comanác s. n. substantiv neutrucomănac

a-și pune capul sub comănac expr. (intl.) a se lăsa de furat. substantiv neutruașipunecapulsubcomănac