colorare definitie

COLORÁ vb. I. tr. 1. A da culoare, a vopsi (în culori). 2. (Fig.) A reliefa, a face expresiv, viu, bogat (stilul unei opere, felul de a scrie etc.). [Cf. fr. colorer, it., lat. colorare]. verb tranzitivcolora

COLORÁ vb. tr. 1. a da culoare, a vopsi. 2. (fig.) a reliefa, a face expresiv. (<fr. colorer, lat. colorare) verb tranzitivcolora

colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză verb tranzitivcolora

colorà v. 1. a da o coloare: soarele colorează fructele; 2. a aplica colori potrivite unui desen; 3. fig. a da o formă frumoasă lucrurilor rele. verb tranzitivcolorà

COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. verb tranzitivcolora

COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da (unui obiect) o culoare, cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. Copilul colorează figurile cu creioane colorate. ◊ (Poetic) Dunărea curgea. liniștită. Soarele scăpăta la apus, colorînd apa cu o pulbere roșiatică. DUNĂREANU, N. 14. Decît în frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora... Lun-așa încîntătoare n-am avut a admira. ALEXANDRESCU, P. 136. ◊ Refl. (Poetic) Apele rîmnicuhd se colorau în luminile asfin­țitului. SADOVEANU, O. I 104. 2. Fig. (Cu privire la stilul unui autor, p. ext. la ideile exprimate) A da o nuanță expresivă; a reliefa.. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă... care colorează oarecum ideea aceasta. EMINESCU, N. 84. verb tranzitivcolora

*coloréz v. tr. (lat. colóro, -áre). Văpsesc [!], boĭesc, daŭ coloare: a colora o stofă. Fig. Daŭ aparență frumoasă unuĭ lucru răŭ: a colora o mincĭună. verb tranzitivcolorez