colon definitie
COLÓN1 s.m. (La romani) Muncitor agricol care, fără să fie sclav, era legat de pământul pe care îl lucra, fiind obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. [< lat. colonus]. substantiv masculin colon
COLÓN2 s.m. Unitate monetară în Costa Rica și în Salvador. [Pl. -es. / < fr., it. colon, sp. colón, cf. Cristóbal Colón – numele spaniol al lui Columb]. substantiv masculin colon
COLÓN1 s. m. (în Imperiul Roman și în evul mediu) muncitor agricol legat de pământul pe care îl lucra, obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. (<lat. colonus) substantiv masculin colon
COLÓN2 s. m. unitatea monetară în Costa Rica și în Salvador. (<fr., sp. colon) substantiv masculin colon
COLÓN4 s. m. 1. semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). 2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. (<lat. colon) substantiv masculin colon
colón (-ni), s. m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s. f., din fr. colonie; colonist, s. m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s. f. pl. (articole alimentare de băcănie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizează). substantiv masculin colon
COLÓN2 s.n. Semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). ♦ Subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. [< it., lat. colon]. substantiv masculin colon
*colón m. (lat. colónus, d. cólere, cultum, a cultiva. V. cultiv). Locuitor al uneĭ coloniĭ. Plantator, acela care cultivă pămîntu într´o colonie: coloniĭ Americiĭ, Algeriiĭ. În evu mediŭ, cultivator liber pe un pămînt seniorial. – Și colonist, -ă (germ. kolonist). V. moștean. substantiv masculin colon
COLÓN1, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea o bucată de pământ luată în arendă de la marii proprietari, mai târziu legat de pământ, era obligat să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus. substantiv masculin colon
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. substantiv masculin colon
COLÓN2, coloni, s. m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. – Din ngr. kólon. substantiv masculin colon
COLÓN2, coloni, s. m. (La romani) Muncitor agricol care, în primele timpuri ale republicii, lucra ca țăran liber, mai tîrziu muncea un pămînt luat în arendă de la marii proprietari, iar spre sfîrșitul imperiului începe să fie legat de pămînt, să plătească dijmă și să presteze corvezi. substantiv masculin colon
COLÓN3 s. n. porțiune a intestinului gros între cec2 și rect. (<fr. côlon, lat. colon, gr. kolon) substantiv neutru colon
*cólon n., pl. urĭ (vgr. kólon). Anat. Intestinu gros care vine după caecum. substantiv neutru colon
COLÓN1 s. n. Porțiune a intestinului gros, care se întinde pînă la rect. – Accentuat și: cólon. substantiv neutru colon
COLÓN1 s.n. Parte a intestinului gros cuprinsă între cecum și rect. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. cólon, cf. gr. kolon – intestin]. substantiv neutru colon
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. substantiv neutru colon
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni temporar colon
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri temporar colon
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului colon
| colon substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Colon | — |
| plural | colonule | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |
| colon substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Colon | — |
| plural | colonule | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |