colivă definitie

colívă (colíve), s. f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci și zahăr care se dă de pomană pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo. – Der. colivar, s. m. (persoană care se duce la toate slujbele unde se dă de pomană; parazit, pomanagiu; Arg., polițist, jandarm; Arg., seminarist). substantiv feminincolivă

colivă, colive s. f. (deț., mil.) arpacaș. substantiv feminincolivă

colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve substantiv feminincolivă

colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă [!] mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîŭ fert [!], nucĭ pisate, zahar pisat, scorțișoara [!] ș. a.) care se ofera [!] maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților. Fig. Iron. A i se bate (a-ĭ suna) cuĭva coliva în pept [!], a fi aproape de moarte. A dori să mănîncĭ din coliva cuĭva, a-ĭ dori moartea, a-ĭ purta sîmbetele. V. pupăză. substantiv feminincolivă

colivă f. grâu fiert și gros măcinat, amestecat cu nuci pisate și presărat cu zahăr, scorțișoară, etc.: coliva se împarte ca pomană la mort; de aci fig.: ca mâine o să-mi mănânce coliva PANN. [De origină slavo-greacă]. substantiv feminincolivă

COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo. substantiv feminincolivă

COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase creștine-ortodoxe) Preparat alimentar făcut din grîu fiert amestecat cu zahăr și nuci pisate, împărțit ca pomană la înmormîntări și la parastase. Afară... complicate colive cu nuci aurite și o întreagă armată de popi și de ciocli aștepta. ANGHEL, PR. 65. Veneau la urmă popii... grași, Cu pîntece rotunde, umflate de colivă. MACEDONSKI, O. I 42. Numai să fi avut pîntece, unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. CREANGĂ, A. 11. substantiv feminincolivă

a-i mânca (cuiva) coliva expr. (intl.) 1. a înmormânta. 2. a ucide, a omorî. 3. a-i supraviețui (cuiva). substantiv femininaimânca

cu coliva-n piept expr. în pragul morții; muribund. substantiv feminincucolivanpiept

a mirosi a colivă expr. a suferi de o boală incurabilă; a ajunge în ultimul stadiu al unei boli incurabile. substantiv femininamirosiacolivă

a umbla după colivă expr. a fi pomanagiu. substantiv femininaumbladupăcolivă