reduceri si promotii 2018
Definitie colectiv - ce inseamna colectiv - Dex Online

colectiv definitie

COLECTÍV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obștesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucrează în același loc de producție, având interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, supunându-se unei discipline liber consimțite și acceptând o conducere unică. ◊ Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățământul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus]. adjectiv colectiv

*colectív, -ă adj. (lat. collectivus). Făcut împreună: muncă colectivă. Care oferă spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ: înțeles colectiv. S. n. Gram. Cuvînt care, deși e la singular, prezentă [!] spirituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ, ca mulțime, grămadă, turmă. Adv. În mod colectiv. adjectiv colectiv

colectív1 adj. m., pl. colectívi; f. colectívă, pl. colectíve adjectiv colectiv

colectív2 (echipă, grup) s. n., pl. colectíve adjectiv colectiv

COLECTÍV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu. 2. care aparține tuturor; comun, obștesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică. (< fr. collectif, lat. collectivus) adjectiv colectiv

colectiv a. 1. ce coprinde mai multe persoane sau lucruri: bilanțul colectiv al moșiilor sale; 2. făcut de mai multe persoane reunite: lucrare colectivă; 3. Gram. se zice despre numele care la singular exprimă o idee de plural, ca mulțime, popor, stol. adjectiv colectiv

COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră.P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. adjectiv colectiv

COLECTÍV1, colective, s. n. Grup de persoane cu interese și concepții comune, organizat pe același loc de producție, în vederea unor scopuri bine determinate și în care fiecare poartă răspunderea muncii de puse, se supune unei discipline liber consimțite și acceptă o conducere unică. Munca de unul singur, tendința de mo­nopolizare a muncii- izvorînd din înfumurare și dispreț boieresc față de colectiv – au consecințe profund dăună­toare asupra muncii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2724. ◊ (Adesea în loc. a d v.) În colectiv. Roadele muncii în colectiv dovedesc milioanelor de țărani muncitori că drumul pe care îl arată partidul este singurul care îi va scăpa definitiv de sărăcie și exploatare chiaburească, sin­gura cale care duce la belșug și fericire. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2571. Colectiv de redacție = totalitatea celor care lu­crează la redactarea unui periodic sau a unei lucrări științi­fice. Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățămîntul superior, grupate în jurul unei catedre. De o mare atenție trebuie să se bucure din partea comi­tetelor de partid colectivele de catedră, lectorii, propagan­diștii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. adjectiv colectiv

COLECTÍV2, -Ă, colectivi, -e, adj. 1. Care rezultă din participarea mai multor persoane (sau lucruri). Trebuie arătate comuniștilor și masei oamenilor muncii marea forță colectivă a partidului, experiența și înțelep­ciunea colectivă a conducerii partidului, care se călăuzește de învățătura lui Marx, Engels, Lenin, Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. Contract colectiv v. contract. 2. Care aparține tuturor; obștesc, social. Proprie­tatea pămîntului și a instrumentelor de muncă să fie colec­tivă, a tutulor. GHICA, S. 612. Gospodărie (agricolă) colectivă v. gospodărie. ♦ Care e organizat de mai mulți în vederea unui scop comun. Un salon colectiv de pictură. CAMIL PETRESCU, T. II 7. Societate în nume colectiv v. societate. ♦ Efectuat de mai mulți autori. Cercetarea științifică este din ce în ce mai mult operă colectivă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. 23. ♦ Care se referă la ideea de colectivitate. Substantiv colectiv = substantiv care, la singular, nu­mește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. « Făget », « aluniș », «țărănime » sînt substantive colective. Sufix colectiv = sufix cu care se derivă un substantiv colectiv. Sufixele «-et » în « făget », «-iș» în «aluniș» și «-ime » în «țărănime » sînt sufixe colective. adjectiv colectiv

COLECTÍVĂ s. f. v. colectiv (2) [în DN]. adjectiv colectivă

COLECTÍVĂ s.f. (Ieșit din uz) Gospodărie agricolă colectivă. [< colectiv]. adjectiv colectivă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului colectiv

colectiv   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colectiv colectivul colecti colectiva
plural colectivi colectivii colective colectivele
genitiv-dativ singular colectiv colectivului colective colectivei
plural colectivi colectivilor colective colectivelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z