COLBĂRÍ vb. IV. v. colbăi. verb tranzitivcolbări
colbări | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)colbări | colbărire | colbărit | colbărind | singular | plural | ||
colbărind | colbăriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | colbăresc | (să)colbăresc | colbăream | colbării | colbărisem | |
a II-a (tu) | colbărești | (să)colbărești | colbăreai | colbăriși | colbăriseși | ||
a III-a (el, ea) | colbărește | (să)colbăreai | colbărea | colbări | colbărise | ||
plural | I (noi) | colbărim | (să)colbărim | colbăream | colbărirăm | colbăriserăm | |
a II-a (voi) | colbăriți | (să)colbăriți | colbăreați | colbărirăți | colbăriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | colbăresc | (să)colbărească | colbăreau | colbăriră | colbăriseră |